Prima pagină » Știri externe » UE salută armistiţiul din Libia. Recep Erdogan este sceptic privind încetarea confruntărilor militare

UE salută armistiţiul din Libia. Recep Erdogan este sceptic privind încetarea confruntărilor militare

UE salută armistiţiul din Libia.  Recep Erdogan este sceptic privind încetarea confruntărilor militare

Uniunea Europeană a salutat, vineri, armistiţiul semnat de părţile beligerante din Libia, însă preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, se declară sceptic în privinţa încetării confruntărilor militare.

Guvernul de Uniune Naţională din Libia (GNA), recunoscut de ONU şi având sediul la Tripoli, a semnat vineri un acord de încetare a confruntărilor cu grupul insurgent Armata Naţională Libiană, condus de mareşalul Khalifa Haftar. Documentul armistiţiului a fost semnat la sediul ONU din Geneva.

„O veste bună pentru libieni. Negocierile comitetului militar comun 5+5 desfăşurate la sediul ONU din Geneva au culminat cu un acord istoric de încetare permanentă a confruntărilor în Libia”, anunţă Naţiunile Unite.

„Acordul este o veste foarte, foarte bună”, a reacţionat purtătorul de cuvânt al lui Josep Borrell, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate, conform site-ului T-online.de.

Libia este într-o situaţie de anarhie din anul 2011, când a fost înlăturat regimul Muammar Kadhafi. Confruntările militare s-au intensificat din 2014, soldându-se cu mii de morţi.

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, care oferă susţinere militară Guvernului de Uniune Naţională din Libia în confruntările cu insurgenţii conduşi de mareşalul Khalifa Haftar, susţinuţi de Rusia, Emiratele Arabe Unite şi Egipt, s-a declarat sceptic privind armistiţiul. „Este un armistiţiu precum cel dintre Armenia şi Azerbaidjan. Au respectat armenii cuvântul dat? Nu. Sperăm că soarta acestui acord nu va fi similară şi că încetarea focului se va menţine”, a afirmat Erdogan, conform cotidianului Le Figaro. Turcia oferă susţinere şi Azerbaidanului în conflictul cu Armenia pentru controlul asupra regiunii Nagorno-Karabah.