Prima pagină » Știri externe » UE se pregăteşte pentru un atac al Rusiei. Comisarul pentru Apărare vrea 100 de miliarde de euro pentru arme

UE se pregăteşte pentru un atac al Rusiei. Comisarul pentru Apărare vrea 100 de miliarde de euro pentru arme

UE se pregăteşte pentru un atac al Rusiei. Comisarul pentru Apărare vrea 100 de miliarde de euro pentru arme

Kubilius a subliniat, într-un interviu acordat publicaţiei Politico, necesitatea de a se pregăti pentru o potenţială agresiune a Rusiei împotriva ţărilor UE.

Este esenţial ca UE să acorde Ucrainei sprijinul de care are nevoie pentru a câştiga războiul, a declarat el.

„Trebuie să fim pregătiţi pentru posibilitatea unei agresiuni ruse”, a declarat Kubilius, care a fost de două ori prim-ministru al Lituaniei. „Dacă eşuăm în Ucraina, atunci, desigur, posibilitatea unei agresiuni militare ruse împotriva statelor membre ale UE poate creşte”.

El a avertizat, de asemenea, cu privire la campania continuă a Rusiei de atacuri hibride. „Suntem mai bine pregătiţi în apărarea războiului convenţional” decât în apărarea „minţilor poporului nostru”, a spus el.

Kubilius a subliniat că inamicul UE este liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, nu preşedintele ales al SUA, Donald Trump.

El a declarat că are „speranţa” că noua administraţie americană va realiza că Occidentul este atacat de o „axă a ţărilor autoritare” care include „Rusia, Iranul, Coreea de Nord şi oarecum China”.