UE speră că noul Papă va apăra pacea, solidaritatea şi demnitatea umană

Uniunea Europeană l-a felicitat miercuri seară pe Papa Francisc I, dorindu-i un pontificat de durată pentru a putea "promova pacea, solidaritatea şi demnitatea umană".

Urmărește
169 afișări
Imaginea articolului UE speră că noul Papă va apăra pacea, solidaritatea şi demnitatea umană

UE speră că noul Papă va apăra pacea, solidaritatea şi demnitatea umană

"În numele Uniunii Europene, vă adresăm sincerele noastre felicitări pentru alegerea dumneavoastră", au scris într-un mesaj către noul papă preşedintele Consiliului European, Herman Von Rompuy, şi cel al Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.

UE a fost astfel printre primii care l-au felicitat pe noul Papă, în timp ce acesta se afla încă la balconul central al bazilicii Sfântul Petru pentru prima sa apariţie în faţa credincioşilor.

"Vă dorim un pontificat binecuvântat şi de durată, care să permită Sanctităţii voastre şi Bisericii Catolice să apere şi să promoveze valorile fundamentale ale păcii, solidarităţii şi demnităţii umane", au adăugat cei doi responsabili ai UE.

"Acestea sunt repere esenţiale într-o lume confruntată cu numeroase provocări şi care trece prin schimbări profunde", apreciază aceştia.

"Suntem convinşi că Sanctitatea voastră va continua cu forţă şi determinare munca predecesorilor (ei) de apropiere a religiilor şi popoarelor din întreaga lume", au concluzionat aceştia.

Argentinianul Jorge Mario Bergoglio, primul Papă venit de pe continentul american şi primul iezuit care ocupă scaunul Sfântului Petru, a fost ales miercuri seară pentru a îl succeda pe Benedict al XVI-lea. Arhiepiscopul de Buenos Aires a ales numele de Francis, care va fi purtat pentru prima dată de un suveran pontif.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici