Prima pagină » Știri externe » Un avion de vânătoare din Myanmar a fost doborât de rebeli

Un avion de vânătoare din Myanmar a fost doborât de rebeli

Un avion de vânătoare din Myanmar s-a prăbuşit, iar rebelii revendică responsabilitatea atacului, potrivit Reuters.
Un avion de vânătoare din Myanmar a fost doborât de rebeli

Avionul militar s-a prăbuşit sâmbătă deasupra statului Kayah, în estul Myanmarului, în apropiere de graniţa cu Thailanda, în timpul luptelor dintre armată şi Forţa de Apărare a Naţionalităţilor Karenni (KNDF).

Insurgenţii au anunţat că ei au doborât avionul. Pe Facebook, KNDF a transmis că a doborât avionul cu ajutorul mitralierelor grele şi că membrii săi îi caută pe piloţi.

Totuşi, purtătorul de cuvânt al militarilor aflaţi la putere, Zaw Min Tun, a declarat pentru postul de stat MRTV că avionul s-a prăbuşit din cauza unei probleme tehnice, iar piloţii s-au ejectat şi au supravieţuit.

Incidentul are loc în contextul în care armata din Myanmar se luptă cu forţele de opoziţie pe mai multe fronturi. Preşedintele instalat de armată a declarat săptămâna trecută că Myanmar riscă să se destrame din cauza insurgenţei.