Un avion s-a prăbuşit în apropierea unei şcoli din Sydney, provocând moartea a două persoane

Cel puţin două persoane au fost ucise în accidentul unui avion de turism de mici dimensiuni, care s-a prăbuşit şi apoi a explodat, marţi, pe o stradă din Sydney, în apropierea unei şcoli, a anunţat poliţia.

Urmărește
28 afișări

Cinci persoane, între care şi şcolari, aflate în stare de şoc după ce au asistat la accident, au primit îngrijiri, a precizat un reprezentant al poliţiei, Ray King.

Avionul s-a prăbuşit pe o stradă pietonală din Sydney şi a lovit un stâlp de electricitate, apoi a explodat şi a fost cuprins de flăcări.

Şoferul unei maşini care ducea copii la şcoală a reuşit să efectueze manevre pentru a evita un accident şi, aflat în stare de şoc, a primit îngrijiri.

"Credem că cel puţin două persoane care se aflau la bordul avionului au fost ucise", a declarat King, precizând că "în mod miraculos, nici şcoala din apropiere, nici vreo locuinţă nu au fost avariate".

"Şoferul maşinii a văzut avionul şi s-a oprit imediat", a adăugat King, precizând că "autovehiculul a fost avariat de fragmente".

Accidentul s-a produs chiar înainte de începerea cursurilor la şcoală.

"Avem noroc că accidentul nu s-a produs o jumătate de oră mai târziu pe un teren de joc", a declarat pentru postul ABC Cheryl McBride, directorul şcolii Canley Vale.

Accidentul a provocat o importantă pană de electricitate, afectând mii de case.

Conform poliţiei, avionul de mici dimensiuni decolase cu aproximativ 20 de minute înainte de producerea accidentului.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici