Prima pagină » Știri externe » Un mort şi doi răniţi, după ce un elicopter militar s-a prăbuşit în Marea Neagră, în largul coastelor Bulgariei

Un mort şi doi răniţi, după ce un elicopter militar s-a prăbuşit în Marea Neagră, în largul coastelor Bulgariei

Un elicopter militar s-a prăbuşit, vineri, în Marea Neagră, în largul coastelor Bulgariei, în cursul unui exerciţiu tactic, incidentul aviatic soldându-se cu moartea unei persoane şi rănirea altor două, anunţă Ministerul bulgar al Apărării.
Un mort şi doi răniţi, după ce un elicopter militar s-a prăbuşit în Marea Neagră, în largul coastelor Bulgariei

Elicopterul, de tip AS 565MB Panther, s-a prăbuşit în timpul unor manevre militare care includeau simulări de atacuri antiaeriene, precizează Ministerul bulgar al Apărării.

Potrivit site-ului agenţiei Reuters, comandantul elicopterului a murit, iar alţi doi membri ai echipajului au fost răniţi.

Incidentul aviatic s-a produs în timpul exerciţiului Black Sea 2017.