- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Un fost lagăr de internare pentru romi, declarat monument istoric în Franţa
Vestigiile unui fost lagăr de internare a romilor din Montreuil-Bellay, în vestul Franţei, au fost recent declarate monument istoric, au anunţat, luni, surse din direcţia regională de afaceri culturale.
Un fost lagăr de internare pentru romi, declarat monument istoric în Franţa (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Potrivit deciziei de înscriere, semnată cu data de 8 iulie, acest "loc de aducere aminte" adăpostea "cel mai mare lagăr de internare pentru ţigani din Franţa" şi reprezintă "singurul lagăr din care au mai rămas încă resturi de construcţii".
În clasificarea de monument istoric au fost incluse închisoarea, cantina, şcoala, infirmeria, băile colective şi camerele de locuit din lagărul de peste cinci hectare, unde 2.500-3.000 de bărbaţi, femei şi copii au fost deţinuţi în perioada noiembrie 1941-ianuarie 1945 şi din care nu au mai rămas în prezent decât ruinele zidurilor.
"Este o veste formidabilă, centrul fiind în prezent protejat şi salvat", a declarat Jacques Sigot, scriitor şi istoric local, care a cercetat istoria lagărului, la începutul anilor '80.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Bolojan: Am semnat acest protocol pentru ca România să aibă un guvern stabil într-o perioadă dificilă
-
Crin Antonescu va fi candidatul comun pentru alegerile prezidenţiale. Propunerea va fi aprobată de fiecare partid al alianţei
-
Coreea de Nord ar putea trimite şi mai multe trupe şi drone în sprijinul Rusiei
În cartea sa "Sârmele ghimpate uitate ale istoriei", acest fost învăţător a fost primul care a dezvăluit existenţa lagărului de internare gestionat de administraţia franceză, a cărui istorie rămăsese ascunsă până atunci.
Cercetările sale au fost folosite de realizatorul Tony Gatlif pentru turnarea filmului său "Korkoro (Libertate)", apărut în primăvară şi având ca subiect reprimarea ţiganilor în timpul regimului de colaborare a Franţei cu ocupantul nazist (1940-1944).
Ţiganii, ca şi evreii, au fost vizaţi de persecuţii sistematice în teritoriile aflate sub controlul Germaniei naziste şi mai multe sute de mii dintre ei au murit, potrivit istoricilor.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO