Un fost militar german a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru crime de război

Un tribunal militar italian a condamnat vineri în absenţă un fost soldat german la închisoare pe viaţă pentru participarea sa la masacrarea a 117 ofiţeri italieni pe insula greacă Cefalonia în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Urmărește
388 afișări
Imaginea articolului Un fost militar german a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru crime de război

Un fost militar german a fost condamnat în absenţă în Italia pentru crime de război

Alfred Stork, în vârstă de 90 de ani, care locuieşte în Germania, a fost găsit vinovat pentru participarea la unul dintre plutoanele de execuţie care au ucis ofiţerii italieni după ce aceştia capitulaseră în faţa trupelor germane, la 24 septembrie 1943.

Masacrul a inspirat romanul "Mandolina căpitanului Corelli" precum şi un film, lansat în 2001, cu Nicolas Cage în rolul principal.

Stork, un fost subofiţer, a recunoscut în 2005 în faţa judecătorilor germani că a participat la execuţia ofiţerilor italieni, însă această mărturie nu a putut fi folosită în cadrul procesului din Italia deoarece a fost depusă în absenţa unui avocat al apărării, a declarat procurorul militar italian Marco de Paolis.

"Însă Stork nu a avut curajul să repete declaraţia şi a rămas confortabil la el acasă, în Germania", a adăugat procurorul.

Tribunalul militar a apreciat ulterior că există suficiente mărturii prvind apartenenţa lui Alfred Stork la un pluton de execuţie pentru condamnarea la închisoare pe viaţă.

Această condamnare intervine în timp ce Italia se confruntă cu problema rămăşiţelor fostului criminal nazist Erick Priebke, care a decedat la Roma acum o săptămână, însă al cărui corp este refuzat de toţi; Italia, Germania şi Argentina unde a locuit timp de câţiva zeci de ani.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici