Un general rus, 18 ofiţeri şi 500 de militari nord-coreeni au fost ucişi în primul atac ucrainean cu rachete britanice Storm Shadow

Un atac cu rachete britanice Storm Shadow lansat de armata ucraineană a ucis sute de militari nord-coreeni şi un general rus, anunţă publicaţia Mirror.

Urmărește
1232 afișări
Imaginea articolului Un general rus, 18 ofiţeri şi 500 de militari nord-coreeni au fost ucişi în primul atac ucrainean cu rachete britanice Storm Shadow

Un general rus şi 18 ofiţeri ai lui Putin au fost declaraţi morţi, iar alţi 18 au fost răniţi. Bilanţul se referă la atacul din 20 noiembrie al Ucrainei - primul care a folosit rachete britanice Storm Shadow adânc în interiorul Rusiei.  Se ştia că rachetele au lovit un post de comandă şi o instalaţie militară a lui Putin, iar atacul l-a ucis pe generalul-locotenent Valery Solodchuk.

Autorităţile ruse nu au confirmat pierderile care ar fi grave atât pentru Rusia, cât şi pentru Coreea de Nord dacă ar fi confirmate, iar rapoartele nu au fost încă verificate independent.

Rachetele Storm Shadow au vizat pe 20 noiembrie sanatoriul Direcţiei pentru Afaceri Prezidenţiale Ruse din Maryino, o fostă proprietate ţaristă, transformat într-o instalaţie militară subterană, în regiunea Kursk. Dacă este adevărat, pierderile ar putea explica reacţia furioasă a lui Vladimir Putin - care a lansat o nouă rachetă balistică intermediară hipersonică Oreshnik asupra Dniproului.

Moscova a ameninţat, de asemenea, că utilizarea de către Ucraina a rachetelor furnizate de NATO înseamnă că Putin ar putea riposta în mod legitim cu rachete nucleare. Ofiţerii ruşi ucişi sunt din districtele militare de sud şi de est ale Rusiei. Global Defense Corp, cu sediul în SUA, a raportat, de asemenea, că în atac au fost ucişi şi 500 de militari nord-coreeni alături de ofiţerii ruşi.

Se crede că aproximativ 10.000 de militari nord-coreeni au fost mutaţi prin Siberia în zona de război după ce li s-a ordonat să-l servească pe Putin de la liderul lor Kim Jong Un.

În total, Rusia a pierdut aproape 6.000 de ofiţeri în războiul de agresiune asupra Ucrainei, din care opt generali, 105 colonei, 264 locotent-colonei, 534 maiori, 805 căpitani, restul fiind sublocotenenţi, locotenenţi şi locotenenţi-majori, conform contului KIU care documentează pierderile armatei ruse din anunţurile referitoare la ceremoniile funerare.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici