Prima pagină » Știri externe » Un islamist algerian arestat în Grecia a fost extrădat în Belgia. El este suspectat de apartenenţă la o celulă teroristă belgiană

Un islamist algerian arestat în Grecia a fost extrădat în Belgia. El este suspectat de apartenenţă la o celulă teroristă belgiană

Un algerian în vârstă de 33 de ani arestat la Atena şi suspectat de apartenenţă la o celulă teroristă belgiană a fost extrădat în Belgia, unde a fost inculpat pentru activităţi teroriste şi plasat în detenţie, relatează AFP.
Un islamist algerian arestat în Grecia a fost extrădat în Belgia. El este suspectat de apartenenţă la o celulă teroristă belgiană

„Miercuri, 28 ianuarie, numitul Omar D., născut în anul 1982 şi având cetăţenia algeriană, a fost extrădat în Belgia de autorităţile elene”, anunţă Parchetul belgian.

„Suspectul a fost inculpat pentru participarea la activităţile unui grup terorist”, adaugă Parchetul.

Omar D. a fost arestat pe 17 ianuarie în centrul Atenei, în compania altui bărbat, eliberat între timp.

Potrivit ziarului Dernière Heure, Omar Damasch a fost de acord cu extrădarea în Belgia, pentru a-şi putea demonstra nevinovăţia.

Bărbatul este suspectat de legături cu liderul unei celule teroriste din Belgia, Abdelhamid Abaaoud.