Prima pagină » Știri externe » Un jurnalist rus şi cameramanul care îl însoţea au fost răpiţi şi agresaţi la Kiev

Un jurnalist rus şi cameramanul care îl însoţea au fost răpiţi şi agresaţi la Kiev

Un jurnalist rus şi un cameraman care transmiteau informaţii despre protestele din Ucraina au fost răpiţi de persoane rămase neidentificate şi au fost bătuţi.
Un jurnalist rus şi cameramanul care îl însoţea au fost răpiţi şi agresaţi la Kiev

„Eu şi cameramanul meu am fost urcaţi în cursul nopţii la bordul unui vehicul cu geamuri fumurii, fără numere de înmatriculare”, a declarat jurnalistul şi bloggerul Nikita Perfilev.

„Ne-au bătut şi ne-au recomandat să ne întoarcem în Rusia. Agresorii vorbeau perfect limba rusă”, a spus ziaristul.

Nikita Perfilev este un jurnalist şi blogger care lucrează pentru site-ul rus Ridus, apropiat de opoziţia rusă.

Ucraina se confruntă cu o criză politică fără precedent după ce Administraţia Viktor Ianukovici a refuzat, în noiembrie, semnarea unui acord de asociere cu Uniunea Europeană, preferând apropierea de Rusia. Protestele s-au intensificat de aproximativ trei săptămâni, în contextul adoptării unor legi care permiteau dispersarea brutală a manifestaţiilor. Legile controversate au fost ulterior abrogate.