- Home
- Externe
- PRAGA, (23.10.2015, 13:50)
- Roxana Maciuca
Un martor al apărării în procesul împotriva lui Ratko Mladic, găsit decedat într-un hotel în Haga
Un martor al apărării în procesul împotriva lui Ratko Mladic, fostul lider militar al sârbilor din Bosnia, acuzat de genocid, crime de război şi crime împotriva umanităţii, a fost găsit decedat într-o cameră de hotel din Haga, informează site-ul agenţiei de presă AFP.

Un martor al apărării în procesul împotriva lui Ratko Mladic, găsit decedat într-un hotel în Haga (Imagine: Captura video)
Dusan Dunjic, un medic legist din Belgrad, "a fost găsit decedat la hotelul la care era cazat de un angajat al hotelului şi un reprezentant al tribunalului", a precizat, joi, Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie.
"Serviciile de intervenţie au fost imediat anunţate şi au constatat decesul domnului Dunjic", au anunţat reprezentanţi ai tribunalului.
Purtătorul de cuvânt al poliţiei din Haga, Cor Spruijt, a declarat că o investigaţie a fost lansată, dar că în această fază "nu avem niciun motiv să suspectăm că a fost comisă o crimă", fără a mai oferi alte detalii.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
Dunjic, în vârstă de 65 de ani, era în oraşul Haga pentru a depune mărturie din partea apărării în procesul împotriva lui Ratko Mladic, fostul lider militar al sârbilor din Bosnia.
Pe numele lui Mladic există 11 acuzaţii de genocid, crime de război şi crime împotriva umanităţii comise în timpul conflictului din Bosnia (1992-1995), soldat cu moartea a aproximativ 100.000 de persoane.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe