Un militar american a decedat în timpul unei misiuni de patrulare în Irak

Un militar american a murit în urma exploziei unei bombe artizanale care a fost detonată în timp ce acesta efectua o misiune de patrulare într-o zonă aflată în apropierea oraşului irakian Mosul, a anunţat Pentagonul, potrivit The Associated Press.

Urmărește
257 afișări
Imaginea articolului Un militar american a decedat în timpul unei misiuni de patrulare în Irak

Un militar american a decedat în timpul unei misiuni de patrulare în Irak (Imagine: Hepta/ Mediafax Arhiva Foto)

Militarul, un locotenent în vârstă de 25 de ani din cadrul Diviziei 82 Aeropurtate, a decedat sâmbătă, participa la o operaţiune în sprijinul forţelor partenere din Irak care luptă împotriva reţelei teroriste Stat Islamic, au precizat autorităţile militare americane.

Locotenentul se alăturase forţelor armate în martie 2015 şi se afla în Irak din luna decembrie a anului trecut, informează site-ul International Business Times.

El este al treilea militar american decedat în ultima săptămână în cursul operaţiunilor pentru combaterea Stat Islamic, după ce doi membri ai forţelor speciale au murit în urma unor confruntări în Afganistan cu o grupare afiliată reţelei teroriste.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici