- Home
- Externe
- NEW YORK, (13.05.2014, 14:46)
- Florin Badescu
Un muzeu dedicat victimelor din atentatele de la 11 septembrie 2001, inaugurat joi la New York
Municipalitatea din New York va inaugura joi, în prezenţa preşedintelui Barack Obama, un muzeu dedicat victimelor de la 11 septembrie 2001, după aproape 13 ani de la acele atentate, în cadrul unui proiect cu o mare încărcătură emoţională, marcat însă de numeroase polemici şi negocieri dificile.
Urmărește
149 afișări
Un muzeu dedicat victimelor din atentatele de la 11 septembrie 2001, inaugurat joi la New York (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)
Cu trei ani întârziere, muzeul, construit pe locul în care se află World Trade Center (WTC), va fi deschis pentru public pe 21 mai, după şase zile care vor fi rezervate familiilor victimelor, supravieţuitorilor, riveranilor şi echipelor de salvare, informează AFP.
Preşedintele Obama, însoţit de soţia sa Michelle, va lua cuvântul în timpul ceremoniei de inaugurare, joi dimineaţă, şi va vizita apoi muzeul şi Memorialul. Fostul primar newyorkez, Michael Bloomberg, în calitate de preşedinte al Memorialului şi al muzeului, guvernatorul statului New York, Andrew Cuomo, cel al statului New Jersey, Chris Christie, şi fostul primar aflat în funcţie în timpul atentatelor, Rudy Giuliani, sunt şi ei aşteptaţi la ceremonie.
Muzeul subteran, de şapte etaje şi cu o suprafaţă de 10.210 metri pătraţi, este situat între cele două bazine ale Memorialului, deschis pe 11 septembrie 2011 pe locul în care au avut loc atentatele teroriste, în sudul Manhattanului, ce a fost vizitat deja de peste 12 milioane de persoane.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Avertizări meteo de ceaţă în sud-estul României şi de vânt puternic în nord-vest
-
Rusia a început războiul cu o blocadă a porturilor ucrainene la Marea Neagră, dar acum situaţia s-a inversat
-
Spaţiul Schengen s-ar putea extinde din nou. Ce ţară europeană ar putea adera până la sfârşitul anului 2025
Proiectul nu a fost lipsit de probleme, ţinând cont sensibilităţile americanilor şi, uneori, de aşteptările contradictorii legate de acest proiect, care a acumulat şi întârzieri, din motive financiare.
Vizitatorii dispuşi să plătească 25 de dolari - un preţ considerat prea mare de către unii - vor putea să descopere mii de obiecte personale ale victimelor, documente audio şi video, un fragment de scară pe care au coborât unii dintre supravieţuitori, dar şi două coloane din oţel care au rămas după prăbuşirea Turnurilor Gemene.
Muzeul reprezintă un omagiu adus celor 2.983 de femei, bărbaţi şi copii, ucişi în timpul atentatelor de la 11 septembrie 2001, dar şi celor şase persoane ucise în timpul unui prim atentat organizat la WTC pe 26 februarie 1993.
O expoziţie prezintă ceea ce s-a întâmplat pe 11 septembrie 2001 în cele trei locuri ale atentatelor (New York, Washington şi Pennsylvania) şi doreşte să analizeze evenimentele care au condus la aceste atentate, examinând totodată perioada de după tragedie şi felul în care acest eveniment a schimbat lumea.
Subiectul este unul sensibil, mai ales prin prisma acelor aspecte care au legătură cu islamul şi jihadul. Un material video cu o durată de şapte minute ce prezintă creşterea în influenţă a organizaţiei teroriste Al-Qaida a generat recent o serie de polemici.
Un grup de consiliere interreligios, NYDIS, a solicitat, în van, ca înregistrarea să fie modificată, fiind îngrijoraţi că anumiţi vizitatori "nu posedă o cunoaştere generală a subiectului şi ar putea să iasă din muzeu asimilând Al-Qaida cu islamul în general". Mai multe asociaţii musulmane au denunţat un conţinut "posibil inflamator", acuzând folosirea termenilor "islamic" şi "islamist" ca o generalizare pentru Al-Qaida.
O altă polemică a avut loc sâmbătă, când rămăşiţele pământeşti ale persoanelor rămase neidentificate în rândul victimelor de la 11 septembrie (40% dintre victime nu au putut să fie asociate cu nicio probă ADN transmisă de familiile îndoliate) au fost transferate, cu solemnitate, într-un osuar de la subsolul muzeului. Anumite familii, provenind din diverse minorităţi etnice, au văzut în această iniţiativă "o insultă" sau chiar "un sacrilegiu", considerând că acele rămăşiţe pământeşti nu îşi au locul într-un muzeu.
Acel osuar, situat în spatele unui zid gravat cu un citat din poetul latin Virgil despre datoria unui apel la memorie, "nu face parte din muzeu", a precizat un purtător de cuvânt. Osuarul nu va fi deschis pentru public.
Pe 11 septembrie 2001, 19 terorişti din gruparea Al Qaida au deturnat, în cadrul unor atacuri coordonate, două avioane de linie, pe care le-au făcut să intre în Turnurile Gemene de la WTC. Al treilea avion s-a prăbuşit pe clădirea Pentagonului din Washington. Un al patrulea a căzut pe un câmp din Pennsylvania, după ce pasagerii au încercat să stopeze acţiunea teroriştilor.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: Zuckerberg și Musk sunt nemulțumiți de legislațiile UE privind social media. De ce speră Meta și X că Trump le va aduce mai mulți bani
Citește pe www.zf.ro: Restructurarea este cuvântul de ordine în 2025, iar IT-iştii sunt primii pe listă. De la prosecco la birou şi salarii de mii de euro acum corporatiştii vor trebui să înfrunte realitatea tăierilor de salarii şi concedierilor VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Biden critică decizia lui Zuckerberg de a renunța la fact-checking: „Mișcarea Meta este foarte rușinoasă”. Ce spune compania
Cum ar arăta viaţa fără asigurări: câţi bani ar trebui să scoată din buzunar un român fără asigurare de călătorie şi sănătate
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Vine iarna în România! Orașele în care ninge săptămâna viitoare, potrivit meteorologilor Accuweather
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe