Un nou INCIDENT AVIATIC: Un avion militar rus a fost foarte aproape de o coliziune cu o aeronavă de pasageri

Un avion militar rus a fost vineri la un pas de coliziunea cu o aeronavă de pasageri care decolase din Danemarca, a anunţat sâmbătă armata suedeză, citată de AFP.

Urmărește
6449 afișări
Imaginea articolului Un nou INCIDENT AVIATIC: Un avion militar rus a fost foarte aproape de o coliziune cu o aeronavă de pasageri

Un nou INCIDENT AVIATIC în care e implicat un avion militar rus: Aeronava a fost foarte aproape de o coliziune cu un avion de pasageri

Potrivit forţelor militare din Suedia, incidentul a avut loc la sud de oraşul suedez Malmo, la scurt timp după ce avionul de pasageri decolase de pe aeroportul internaţional din Copenhaga, în Danemarca.

''Ministerul suedez al Apărării confirmă că este vorba de un avion rus'', a declarat un purtător de cuvânt al forţelor armate suedeze.

Incidentul a avut loc în contextul intensificării tensiunilor între Moscova şi Occident, din cauza activităţii militare ruse fără precedent în zona Mării Baltice.

Avioane militare suedeze şi daneze au decolat imediat, ca reacţie la incidentul de vineri, a adăugat acest purtător de cuvânt.

De fapt, avionul rus nu a încălcat spaţiu aerian al Suediei, a afirmat ministrul suedez al Apărării, Peter Hultqvist, citat de agenţia TT.

El a explicat că avionul rus zbura fără transponder, un aparat care putea fi detectat de radarul avionului de pasageri.

Hultqvist a denunţat practica "iresponsabilă" a avioanelor ruse de a zbura frecvent fără transponder.

"Există riscul producerii unor accidente grave", a adăugat el.

Avionul de pasageri menţionat de Ministerul suedez al Apărării nu a putut fi identificat. Potrivit site-ului danez Politiken, acesta efectua o cursă spre Polonia.

Un incident similar a avut loc în martie, când un avion al companiei Scandinavian Airlines s-a aflat la distanţa de aproximativ 100 de metri de un aparat rus.

Ministrul polonez al Apărării, Tomasz Siemoniak, s-a declarat joi "îngrijorat" în legătură cu activitatea militară "fără precedent" a Rusiei înregistrată în ultimele zile în zona Mării Baltice.

În cursul acestui an, au fost înregistrate 400 de cazuri de interceptări ale unor avioane ruse în apropierea ţărilor NATO, cu 50% mai mult decât anul precedent, a declarat la 20 noiembrie în Estonia secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici