Kim Yong-Chol, vicepreşedintele Comitetului Central al Partidului Muncitorilor din Coreea de Nord, a sosit la sediul Preşedinţiei SUA cu un vehicul, fiind întâmpinat de John F. Kelly, şeful cancelariei de la Casa Albă.
Este prima vizită a unui oficial nord-coreean la Casa Albă în ultimii 18 ani.
Oficialul nord-coreean s-a aflat anterior în oraşul New York, unde a avut întâlniri cu secretarul de Stat american, Mike Pompeo, în contextul pregătirii summitului Donald Trump – Kim Jong-Un.
Statele Unite cer Coreei de Nord să asume angajamentul abandonării „complete, în mod verificabil şi ireversibil” a programelor de înarmare atomic şi balistic.