„Să fie foarte clar: reforma făcută de Guvern, prezentată ca un remediu, pare să fie mai gravă decât maladia care afectează sistemul juridic polonez”, a declarat oficialul ONU după o vizită de cinci zile în Polonia, potrivit postului France 24.
„Astăzi, independenţa sistemului de justiţie şi alte standarde democratice cruciale, precum separaţia puterilor, sunt ameninţare în Polonia”, a completat Diego Garcia-Sayan.
Încă de la preluarea puterii, în octombrie 2015, formaţiunea de guvernământ Partidul Dreptate si Justitie (PiS) a iniţiat o serie de reforme ce au vizat toate palierele sistemului de justiţie din Polonia, aceste schimbări fiind criticate atât societatea civilă din ţară, cât şi de Comisia Europeană.
Oficialul ONU a mai afirmat că măsurile par să fie „parte dintr-o politică ce are ca efect, dacă nu ca obiectiv, să submineze serios” sistemul juridic.
Witold Waszzczykowski, ministrul polonez de Externe, a replicat că afirmaţiile lui Garcia-Sayan sunt doar „păreri personale”.
Garcia-Sayan urmează sa-şi prezinte anul viitor raportul la Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, instituţie care însă nu are puterea de a sancţiona în vreun fel Polonia.