„Cetăţeanul irlandez luat ostatic la instalaţia de exploatare a gazelor de la In Amenas şi-a contactat familia, el este teafăr şi nevătămat şi nu mai este ostatic”, a anunţat într-un comunicat Ministerul irlandez al Afacerilor Externe şi Comerţului.
Un purtător de cuvânt al ministerului a precizat pentru AFP că fostul ostatic, Stephen McFaul, este originar din provincia britanică Irlanda de Nord. Nord-irlandezii pot deţine un paşaport irlandez şi unul britanic.
Potrivit familiei sale, care a lansat un apel pentru eliberarea sa, ostaticul asigura o misiune de inginerie şi supervizare la complex. El a lucrat mult timp în Africa.
Brian McFaul a declarat că fratele său Stephen a fost nevoit să poarte un colier de expolzibili la gât, cât timp a fost deţinut. El a reuşit să scape atunci când armata algeriană a deschis focul asupra convoiului care îl transporta, a povestit acesta.
Premierul irlandez Enda Kenny s-a declarat „extrem de uşurat” la aflarea veştii că Stephen McFaul este „teafăr”. El a adus un „omagiu tuturor celor care au contribuit la eforturile vizând soluţionarea crizei”, subliniind că se gândeşte la alte persoane aflate „în această situaţie traumatizantă”.
Anunţarea eliberării sale a avut loc în timp ce armata algeriană a lansat joi după-amiaza o operaţiune asupra instalaţiei în care sute de muncitori algerieni şi aproximativ 40 de străini au fost luaţi ostatici miercuri de către un comando jihadist. Acesta a cerut stoparea intervenţiei franceze în Mali, o ţară vecină cu Algeria.
Potrivit agenţiei algeriene APS, patru ostatici străini, şi anume un francez, doi britanici şi un kenyan, au fost eliberaţi de către armata algeriană. Agenţia a anunţat, de asemenea, eliberarea a aproximativ 600 de ostatici algerieni.
„Stephen a sunat-o pe soţia sa, iar Angela ne-a sunat să ne spună că este liber, că se află într-un loc sigur şi că este interogat”, a declarat Marie McFaul, mama lui Stephen McFaul, pentru postul Sky News, la domiciliul său, la Belfast.
„Aşteptăm să ne sune acum”, a adăugat ea, subliniind că urma să fie organizată „o petrecere mare în vestul Belfastului, în această (joi) seara”, pentru a marca eliberarea acestuia.
„Ultimele 48 de ore au fost un infern”, a subliniat soţul ei, Christopher McFaul, care s-a declarat „trist pentru ceilalţi ostatici care sunt în continuare acolo”.
„Nu îl voi mai lăsa să se întoarcă acolo”, a adăugat Dylan, în vârstă de 13 ani, fiul ostaticului eliberat.