Patru persoane au fost ucise într-un atac asupra unei clădiri din oraşul Herson, a declarat guvernatorul regional.
Clădirea era folosită de autorităţile locale, grupuri de voluntari şi organizaţii umanitare pentru a distribui ajutoare. Printre victime este o femeie care lucra pentru Crucea Roşie.
„Este şocant să ştim că un loc folosit pentru a sprijini civilii, în special persoanele în vârstă, care au nevoie de asistenţă din cauza războiului, a fost lovit. Gândurile mele se îndreaptă, de asemenea, către colegii acestei femei curajoase care a murit astăzi la datorie, lucrând ca paramedic în cadrul Societăţii ucrainene de Cruce Roşie”, a declarat Denise Brown, potrivit Sky News.
Forţele ruseşti s-au retras din oraş luna trecută, dar de atunci au bombardat zona de numeroase ori.