Prima pagină » Știri externe » Ungaria l-a convocat pe ambasadorul Greciei, după un interviu al ministrului grec de Interne

Ungaria l-a convocat pe ambasadorul Greciei, după un interviu al ministrului grec de Interne

Ministerul ungar de Externe l-a convocat pe ambasadorul Greciei, în urma unui interviu acordat de ministrul grec de Interne pentru un ziar suedez, relatează agenţia MTI.
Ungaria l-a convocat pe ambasadorul Greciei, după un interviu al ministrului grec de Interne

Ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, a afirmat că ministrul grec de Interne a „minţit” atunci când a afirmat că Grecia îşi protejează frontierele.

„Dacă este aşa, atunci cum se face că Ungaria a primit peste 202.000 de imigranţi clandestini anul acesta?”, a precizat Szijjarto, adăugând că „ar fi frumos dacă Guvernul grec nu i-ar trata pe europeni drept fraieri, ci ar lua măsuri utile pentru a-şi proteja frontierele şi a înregistra imigranţii”.

Szijjarto a vorbit de asemenea despre comentariile făcute de ministrul italian de Externe, Paolo Gentiloni, pentru cotidianul austriac Der Standard, potrivit cărora felul în care Guvernul ungar gestionează criza imigranţilor „nu este conform cu principiile europene”.

„Având în vedere că Italia a fost unul dintre statele de graniţă în această criză, ministrul de Externe ar trebui să fie mai preocupat să se asigure că ţara sa respectă regulile UE, aşa cum face Ungaria”, a subliniat Szijjarto.

„Ne-ar fi plăcut să auzim opinia ministrului italian de Externe despre atacul brutal asupra poliţiei ungare sau despre decizia Croaţiei de a redirecţiona imigranţii spre Ungaria fără să-i înregistreze”, a adăugat el.