Uniunea Europeană exprimă "dezamăgire" după decizia Ucrainei de renunţare la acordul de asociere

Uniunea Europeană a exprimat "dezamăgire" în legătură cu decizia Ucrainei de a renunţa la acordul de asociere, reiterând convingerea că "viitorul" acestei ţări constă într-o "relaţie puternică cu UE".

Urmărește
859 afișări
Imaginea articolului Uniunea Europeană exprimă "dezamăgire" după decizia Ucrainei de renunţare la acordul de asociere

Uniunea Europeană exprimă "dezamăgire" după decizia Ucrainei de renunţare la acordul de asociere (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Este o dezamăgire, nu doar pentru UE, ci şi pentru poporul ucrainean", a declarat, potrivit AFP, Catherine Ashton, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe.

Ucraina a decis joi suspendarea discuţiilor preparatorii în vederea semnării acordului de asociere cu Uniunea Europeană, propunând în schimb crearea unei comisii tripartite Ucraina/Rusia/UE pe tema comerţului.

În acest context, emisarul UE Aleksander Kwasniewski a comunicat că acordul de asociere între Ucraina şi Uniunea Europeană nu va fi semnat la summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius. Parlamentul Ucrainei a respins joi proiectele de lege care ar fi permis transferul în străinătate al Iuliei Timoşenko, o condiţie esenţială pentru semnarea acordului cu UE. Preşedintele Ucrainei, Viktor Ianukovici, a dat asigurări că ţara sa va continua eforturile pentru integrarea europeană, în pofida suspendării acţiunilor preparatorii în vederea unui acord de asociere cu UE. "Ucraina va continua să meargă pe calea integrării UE", a dat asigurări Ianukovici. "În mod categoric, există dificultăţi pe această cale", a recunoscut şeful statului ucrainean.

În schimb, Arseni Iaţeniuk, un lider al opoziţiei ucrainene, îl acuză de "înaltă trădare" pe preşedintele Viktor Ianukovici, cerând demiterea acestuia.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici