Guvernele statelor UE au aprobat luni planul comun de negocieri pe tema Brexit, dar au reiterat insistenţa de a nu negocia viitoarele relaţii cu Marea Britanie, dacă Londra nu îşi va achita datoriile.
În prima etapă, negocierile se vor referi la condiţiile ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, iar apoi la viitoarea relaţie bilaterală.
„Este clar că în problemele financiare dacă negocierile se vor bloca nu vom ajunge la etapa a doua, adică la viitoarele relaţii între Uniunea Europeană şi Marea Britanie”, a declarat Jean Asselborn, ministrul de Externe din Luxemburg.
„Este un principiu britanic ca atunci când faci parte dintr-un club şi pleci trebuie să îţi plăteşti datoriile”, a spus, la rândul său, Bert Koenders, ministrul olandez de Externe.
Potrivit unor oficiali europeni, Uniunea Europeană intenţionează să sesizeze Curtea Internaţională de Justiţie, dacă Guvernul de la Londra va refuza să achite obligaţiile financiare restante ale Marii Britanii, estimate la o sumă cuprinsă între 60 şi 100 de miliarde de euro.