Video UPDATE: Preşedintele Germaniei, ţinta unui atac comis de un român
Un român în vârstă de 44 de ani a încercat să îl atace duminică pe preşedintele Germaniei, Horst Koehler, pe care l-a apucat de revere, înainte de a fi îndepărtat de gărzile de corp ale acestuia, a anunţat poliţia din Frankfurt, citată de Reuters.
Koehler, care nu a fost rănit, părăsea o ceremonie de premiere de la Târgul de Carte din Frankfurt, împreună cu soţia sa, în momentul în care un român care locuieşte în Germania a încercat să îl atace, potrivit unui purtător de cuvânt. Gărzile de corp l-au imobilizat imediat pe agresor.
Românul, care locuieşte în oraşul Offenbach, situat în apropiere, a fost reţinut şi riscă să fie acuzat de agresiune, a precizat poliţia.
"Nu a putut să îl atingă pe preşedinte decât pe revere, însă gărzile de corp l-au imobilizat imediat", a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
"Bărbatul părea confuz (...). Evident, încerca să atragă atenţia asupra sa, din cauza problemelor cu chiria", a adăugat acesta.
Ulterior, un purtător de cuvânt al poliţiei a anunţat că "bărbatul a fost eliberat după ce a fost interogat".
Purtătorul de cuvânt al preşedintelui Germaniei a precizat că nu există un motiv politic al atacului. El a adăugat că informaţiile din presa germană potrivit cărora Koehler s-ar fi înecat sunt inexacte.
Horst Koehler a participat la ceremonia organizată la biserica St. Paul pentru a-i înmâna istoricului israelian Saul Friedlaender premiul pentru pace al târgului, în valoare de 25.000 de euro, pentru lucrările sale referitoare la Holocaust.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului