VIDEO Studiourile BBC Radio 5 live au fost evacuate în timpul unei transmisiuni live. Panica întipărită pe feţele prezentatorilor, surprinsă de camerele de vederi

O transmisiune a postului BBC Radio 5 live a fost întreruptă de alarma de urgenţă a clădirii, cei doi prezentatori fiind nevoiţi să evacueze studioul, scrie Independent.

Urmărește
1564 afișări
Imaginea articolului VIDEO Studiourile BBC Radio 5 live au fost evacuate în timpul unei transmisiuni live. Panica întipărită pe feţele prezentatorilor, surprinsă de camerele de vederi

Studiourile BBC Radio 5 live au fost evacuate în timpul unei transmisiuni LIVE

Studiourile BBC Radio 5 live au fost evacuate temporar, miercuri, în timpul unei transmisiuni în direct, potrivit Independent.

Înregistrările video îi arată pe cei doi prezentatori cum părăsesc platoul, pe fundal auzindu-se sunetul de alarmă, însoţit de un mesaj automat.

”Atenţie, atenţie, vă rugăm să evacuaţi clădirea folosind cea mai apropiată cale de ieşire. Nu folosiţi liftul”.

Apoi, prezentatoarea Sarah Brett le-a spus ascultătorilor că sunt nevoiţi să părăsească studioul: ”Trebuie să plecăm în acest moment. Ne cerem scuze, însă clădirea este evacuată”.

Vizibil panicat, coprezentatorul Nihal Arthanayake este surprins în timp ce îşi scoate căştile şi se îndreaptă spre ieşire.

După aproximativ 10 minute, cei doi s-au întors în studio.

”Nu a existat niciun incident”, a spus Brett, menţionând că a fost alarma de incendiu. ”Toată lumea este bine”.

Premierul britanic, Theresa May, a anunţat marţi că a fost ridicat nivelul de alertă teroristă la pragul "critic", în urma atentatului terorist de la Manchester, informează BBC.

"În Marea Britanie, nivelul de alertă teroristă a fost ridicat la cel mai înalt grad- "critic", însemnând că atacurile ulterioare pot fi iminente", a declara Theresa May, potrivit BBC.

Decizia a fost luată după ce investigatorii nu au putut să excludă faptul că suspectul Salman Abedi a acţionat singur. Urmează ca forţe militare să fie dislocate în puncte-cheie. Acestea vor fi prezente la evenimente precum concerte şi vor acţiona la îndrumarea ofiţerilor de poliţie.

În noaptea de duminică spre luni, zeci de mii de persoane au fost martore la tragedia de pe Manchester Arena. Bilanţul victimelor a ajuns la 22 de morţi până acum şi peste 59 de răniţi, în urma atentatului sinucigaş ce a avut loc la finalul concertului artistei americane Ariana Grande.
 

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici