Vladimir Putin, alaturi de Dodon, preşedintele Moldovei, la parada de Ziua Victoriei: Nu există şi nu va exista nicio forţă care să înrobească poporul rus

Nicio putere mondială nu va reuşi să cucerească Rusia, a declarat preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, marţi, în cadrul ceremoniilor organizate cu ocazia a 72 de ani de la victoria Uniunii Sovietice în faţa Germaniei naziste din cel de-Al Doilea Război Mondial, notează Tass.

Urmărește
4410 afișări
Imaginea articolului Vladimir Putin, alaturi de Dodon, preşedintele Moldovei, la parada de Ziua Victoriei: Nu există şi nu va exista nicio forţă care să înrobească poporul rus

LIVE Parada militară de Ziua Victoriei, în Piaţa Roşie din Moscova

"Nu a existat, nu există şi nu va exista nicio forţă care să ne poată înrobi vreodată poporul. Soldaţii ruşi au luptat mereu până la final, şi-au apărat patria lor. Ei au realizat ceva ce părea imposibil, au întors roata sângeroasă a celui de-Al Doilea Război Mondial, au împins duşmanul afară din ţară, au zdrobit nazismul, au pus capăt atrocităţilor sale. Nu vom uita niciodată că părinţii, bunicii şi străbunicii noştri au adus libertatea în Europa şi pacea mult aşteptată pe planetă", a spus Putin.

În cadrul discursului susţinut în Piaţa Roşie din Moscova, la parada de Ziua Victoriei, Vladimir Putin a subliniat că armata rusă este pregătită pentru contracararea unor atacuri, pentru acte eroice de dragul poporului.

"Simţim o relaţie profundă şi puternică cu generaţia de eroi învingători. Şi le spun următoarele: niciodată nu vă veţi simţi ruşinaţi de noi! Soldaţii ruşi de astăzi, precum în toate timpurile, dau dovadă de curaj şi sunt pregătiţi pentru orice faptă eroică, pentru orice jertfă de dragul patriei şi poporului lor. Vrem să întărim tradiţiile patriotismului, iar lecţiile din războiul trecut ne obligă să fim vigilenţi în eventualitatea unui atac", a precizat liderul de la Kremlin.

Vladimir Putin este de părere că forţele internaţionale ar trebui să-şi unească eforturile pentru a combate ameninţările comune şi a subliniat că Rusia este deschisă unei astfel de cooperări.

"Consolidarea eforturilor comunităţii internaţionale este necesară pentru o luptă eficientă împotriva terorismului, a extremismului, a neonazismului şi a altor ameninţări", a mai spus Putin.

Igor Dodon a participat la manifestaţiile de la Moscova dedicate Zilei Victoriei, unde a stat alături de Vladimir Putin

Preşedintele moldovean a fost singurul şef de stat din fostele republici sovietice care a participat la eveniment,  informează site-ul Balkan Insight.

Un comunicat de presă dat publicităţii de Administraţia prezidenţială de la Chişinău a subliniat că este pentru prima oară în ultimii 15 ani când un preşedinte al Republicii Moldova participă la parada militară de la Moscova.

Aceasta este cea de-a treia vizită a lui Dodon la Moscova, de la învestirea sa în funcţia de preşedinte, şi cea de-a patra sa întrevedere cu Vladimir Putin.

Preşedintele moldovean este un susţinător deschis al Rusiei şi se opune legăturilor Chişinăului cu NATO sau Uniunea Europeană.

Parada care marchează 72 de ani de la Al Doilea Razboi Mondial şi înfrângerea Germaniei naziste a început astăzi, la ora 10.00, în Piaţa Roşie din Moscova. 

Show-ul aerian a fost însă anulat din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, a anunţat Ministeul Apărării, potrivit TASS.

Rusia îşi etalează de obicei toată tehnica militară cu această ocazie. Peste 10.000 de militari defilează la parada de Ziua Victoriei, de asemenea, 114 unităţi de echipament şi peste 70 de aeronave.

Evenimentul este împărţit în trei momente importante: defilarea militarilor, parada vehiculelor militare şi spectacolul aerian.

Anul acesta, la paradă au participat 210 femei din serviciul militar, un număr dublu faţă de anul 2016. De asemenea, Yunarmia sau Armata tânără, o mişcare militară patriotică pentru adolescenţi între 11 şi 18 ani, a defilat pentru prima oară, notează sputniknews.com

Festivităţi de celebrare a acestui eveniment vor avea loc şi în alte oraşe din Rusia.

Evenimentul din Piaţa Roşie se va încheia la ora 22 (ora Moscovei), cu un foc de artificii.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici