- Home
- Externe
- MOSCOVA, (01.07.2014, 19:30)
- Mihai Draghici
Vladimir Putin avertizează: Petro Poroşenko va purta responsabilitatea războiului din estul Ucrainei. Situaţia se deteriorează rapid în zonă
Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, va purta "întreaga responsabilitate" pentru războiul din estul ţării, avertizează omologul său rus, Vladimir Putin.
Urmărește
3154 afișări
Vladimir Putin (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Vladimir Putin avertizează că situaţia se deteriorează rapid în estul Ucrainei
Situaţia în estul Ucrainei se deteriorează rapid, a avertizat preşedintele rus, Vladimir Putin, în cursul unei reuniuni pe care a avut-o cu consilierii săi, anunţă Kremlinul, citat de AFP.
"A existat o discuţie detaliată despre situaţia din Ucraina, care se deteriorează rapid după ordinul preşedintelui Petro Poroşenko de renunţare la armistiţiu", a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Rusiei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Democrativa PSD-PNL s-a degradat în ultimul hal! Deciziile importante ale României vor fi votate de UDMR
-
Finlanda îndeamnă Europa să îşi intensifice eforturile de apărare împotriva ameninţării ruse
-
ISW: Putin nu va renunţa la obiectivele sale de a ocupa în totalitate Ucraina
-
Reconfigurarea relaţiilor SUA-Marea Britanie: Planurile lui Keir Starmer pentru un parteneriat economic strategic
Putin s-a întâlnit cu principalii săi consilieri în materie de securitate naţională.
"Până acum, Piotr Alexeevici Poroşenko nu avea legături directe cu lansarea operaţiunilor militare. De acum înainte, poartă în totalitate această responsabilitate. Nu doar din punct de vedere militar, ci şi politic, ceea ce este mult mai important", a declarat Putin.
"Ce se întâmplă acum în Ucraina este culminarea tendinţelor negative în afacerile geopolitice. Sper că pragmatismul va prevala, că occidentalii vor renunţa la ambiţii, că vor începe să construiască relaţii pe picior de egalitate cu Rusia, bazate pe respect reciproc", a spus Putin.
Serviciile de securitate ucrainene au anunţat marţi că au reluat operaţiunile "antiteroriste" în estul ţării.
Ministerul rus de Externe a avertizat că autorităţile ucrainene vor trebui "să răspundă" pentru crimele comise împotriva civililor din estul ţării. "Cerem autorităţilor ucrainene să nu bombardeze oraşe şi sate, să revină la un armistiţiu real, nu fictiv, pentru a proteja vieţile civililor", a comunicat Ministerul rus de Externe, citat de AFP. "Autorităţile ucrainene vor trebui să răspundă pentru crimele împotriva civililor", avertizează diplomaţia rusă.
Citeşte şi:
AVERTISMENTUL Rusiei: Administraţia de la Kiev va răspunde pentru crimele împotriva civililor
Citeşte şi:
CRIZA DIN UCRAINA: Rusia regretă decizia Kievului de a nu prelungi armistiţiul cu separatiştii
Citește pe alephnews.ro: Eminescu și nevoia de poezie sunt salvarea într-o perioadă de criză contemporană. De ce avem nevoie de poet în epoca haosului digital
Citește pe www.zf.ro: În timp ce gazul din Marea Neagră deja a început să se vândă, România are o listă de 22 de centrale de energie care vor avea nevoie de peste 8 mld. metri cubi pe an, cam cât se va scoate anual din Neptun Deep. Care este stadiul pe fiecare proiect?
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe