MONITORUL APĂRĂRII | Vladimir Putin: Naţiunile europene din NATO nu vor să găzduiască sisteme balistice SUA, dar nu se pot opune

Ţările europene din cadrul Alianţei Nord-Atlantice nu vor să găzduiască sisteme balistice ale Statelor Unite, dar nu îndrăznesc să se opună, deoarece au suveranitate limitată, afirmă preşedintele Rusiei, Vladimir Putin.

Urmărește
2739 afișări
Imaginea articolului MONITORUL APĂRĂRII | Vladimir Putin: Naţiunile europene din NATO nu vor să găzduiască sisteme balistice SUA, dar nu se pot opune

Vladimir Putin: Naţiunile europene din NATO nu vor să găzduiască sisteme balistice SUA, dar nu se pot opune

"Credeţi că vreun stat european vrea să fie instalate în Europa rachete americane cu rază medie de acţiune? Nu vrea nimeni acest lucru, dar preferă să păstreze tăcerea. Unde este suveranitatea acestor ţări? Aparent, în ultimă instanţă, se pare că sunt interesate în general de apartenenţa la Alianţa Nord-Atlantică şi au delegat o parte din suveranitate acestei organizaţii", a declarat Vladimir Putin, citat de agenţia Tass.

Liderul de la Kremlin a comparat Parlamentul European cu Sovietul Suprem al fostei Uniuni Sovietice, subliniind că instituţia adoptă o serie de hotărâri care devin obligatorii pentru statele din Uniunea Europeană. "Ţări total independente nu există", a subliniat Putin.

Alianţa Nord-Atlantică pregăteşte măsuri defensive în contextul anulării Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare (INF), a afirmat marţi secretarul general, Jens Stoltenberg, oferind asigurări că nu vor fi aduse arme atomice suplimentare în Europa, deşi Rusia consolidează arsenalul balistic neconvenţional. "Măsurile pe care Alianţa Nord-Atlantică trebuie să le ia vor fi adaptate unei situaţii în care sunt mai multe rachete ruse", a declarat Jens Stoltenberg. "Toate măsurile pe care le vom lua vor fi coordonate, moderate şi defensive; nu intenţionăm să amplasăm noi sisteme terestre de rachete nucleare în Europa", a precizat Jens Stoltenberg în cadrul unei conferinţe de presă organizate la Bruxelles înainte de o reuniune NATO.

"Rusia continuă să dezvolte şi să instaleze rachete SSC-8. Ştim cu toţii că un tratat care este respectat de o singură parte nu ne poate ţine în siguranţă. Desfăşurăm acţiuni de planificare în diverse domenii, inclusiv la nivel militar. Comandanţii noştri analizează o serie de opţiuni referitoare la modul în care trebuie să reacţionăm la faptul că Rusia amplasează mai multe rachete nucleare în Europa", a subliniat Stoltenberg.

Preşedintele Donald Trump a anunţat că Statele Unite se vor retrage din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF), acuzând Rusia de încălcarea acordului semnat în anul 1987. Tratatul semnat de Statele Unite cu Rusia prevede interzicerea rachetelor cu raze de acţiune cuprinse între 500 şi 5.500 de kilometri. Donald Trump susţine că Rusia a încălcat acest Tratat, dar Administraţia Vladimir Putin a acuzat în mai multe rânduri că sistemele balistice instalate de Statele Unite în Europa, inclusiv în România, constituie încălcări ale acordului.

Washingtonul insistă că Administraţia de la Moscova a dezvoltat o nouă rachetă cu rază medie de acţiune, Novator 9M729 (SSC-8, potrivit terminologiei NATO), prin încălcarea Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare. Acordul INF a intrat în vigoare în anul 1987, fiind semnat de preşedintele american de la acea vreme, Ronald Reagan, cu omologul său din Uniunea Sovietică, Mihail Gorbaciov. Potrivit cotidianului The New York Times, în afara faptului că Rusia ar fi încălcat Tratatul INF, Administraţia SUA vrea să renunţe la acest acord deoarece este constrânsă să nu dezvolte armament care ar putea fi folosit pentru descurajarea Chinei în consolidarea poziţiei în vestul Oceanului Pacific. Dat fiind că nu este semnatară a Tratatului INF, China a putut dezvolta rachete nucleare cu raze medii de acţiune.

Administraţia Vladimir Putin a criticat de nenumărate ori iniţiativa SUA de a instala elemente antirachetă, în cadrul NATO, în România şi Polonia, precum şi montarea unui sistem antibalistic în Coreea de Sud. Washingtonul şi NATO susţin că instalaţiile antirachetă din Europa nu sunt îndreptate contra Rusiei, vizând contracararea ameninţărilor balistice din Iran, în timp ce sistemul din Coreea de Sud vizează ameninţarea nord-coreeană. Relaţiile dintre Rusia şi Occident sunt grav afectate de crizele din Ucraina şi Siria.

Săptămâna trecută, Administraţia Vladimir Putin l-a convocat pe ataşatul militar al Statelor Unite pentru a-i transmite o propunere de măsuri în sensul menţinerii Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare (INF). Printre măsurile propuse de Rusia se numără distrugerea instalaţiilor de lansare MK-41, folosite inclusiv în sistemul balistic Aegis Ashore, montat în România şi care urmează să fie amplasat şi în Polonia. "Ministerul rus al Apărării invită partea americană, în perioada premergătoare anulării Tratatului INF, să ia măsurile necesare pentru revenirea la respectarea strictă a acordului prin distrugerea sistemelor de lansare terestre MK-41 dezvoltate pentru lansarea de rachete Tomahawk, a rachetelor cu raze de acţiune scurtă şi medie şi a dronelor militare care intră sub incidenţa Tratatului. Ataşatul militar al Ambasadei SUA din Moscova a fost invitat la Ministerul rus al Apărării pentru a i se înmâna o notificare", a comunicat joi seară Ministerul rus al Apărării.

CITEŞTE CONTINUAREA ARTICOLULUI ÎN MONITORUL APĂRĂRII ŞI SECURITĂŢII

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici