- Home
- Externe
-
MOSCOVA, (17.10.2014, 08:49)
- Iuliana Enache
Vladimir Putin şi Angela Merkel au în continuare "divergenţe serioase" pe tema Ucrainei
"Divergenţe serioase" există în continuare pe tema crizei ucrainene între preşedintele rus Vladimir Putin şi cancelarul german Angela Merkel, a declarat în noaptea de joi spre vineri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, la scurt timp după întâlnirea celor doi lideri.

Vladimir Putin şi Angela Merkel au în continuare "divergenţe serioase" pe tema Ucrainei (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Există în continuare divergenţe serioase privind geneza conflictului intern ucrainean, precum şi cauzele profunde a ceea ce se întâmplă în acest moment", a declarat purtătorul de cuvânt pentru agenţiile de presă ruseşti.
Preşedintele rus Vladimir Putin a avut o întrevedere cu cancelarul german Angela Merkel joi seara târziu la Milano, în Italia, în cadrul summitului euro-asiatic Asem.
"În cursul acestei întrevederi prelungite (de două ore şi jumătate) şi detaliate, Putin şi Merkel au verificat minuţios punerea în aplicare a acordurilor semnate la Minsk" la 5 septembrie, care au permis instaurarea unui armistiţiu - încălcat în mod repetat - în estul Ucrainei între separatişti şi forţele loiale Kievului, a precizat Peskov.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
Tot în cadrul summitului Asem, preşedintele rus se va întâlni, pentru prima oară de la sfârşitul lui august la Minsk, cu omologul său ucrainean Petro Poroşenko, ce acuză Moscova că susţine separatiştii din estul Ucrainei.
Aceasta va avea loc în prezenţa mai multor lideri europeni, între care Angela Merkel, preşedintele francez François Hollande, premierul britanic David Cameron şi cel italian Matteo Renzi, precum şi a liderilor UE Jose Manuel Barroso şi Herman Van Rompuy.
Merkel a avut deja o întrevedere, joi, cu Poroşenko. Cei doi lideri au deplâns faptul că numeroase puncte, acceptate de cele două părţi în cadrul acordurilor de la Minsk, nu au fost puse în aplicare pentru a permite o încetare a focului completă, potrivit unei surse guvernamentale ucrainene.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe