„Când SUA vor spune: «Da, au fost ingerinţe»; voi spune: «Vă rugăm să ne oferiţi detalii şi vom căuta. Vom fi fericiţi să investigăm». SUA nu mi-au dat nimic”, inclusiv cu privire la Burisma, a declarat Zelenski, în cadrul unei conferinţe de presă care a durat aproximativ 10 ore.
„Ucrainenii ar trebui să investigheze singuri, probabil că există indicii în acest sens, dar în primul rând este problema noastră”, a afirmat liderul de la Kiev, adăugând: „Este foarte important pentru noi, astfel ca, în viitor, să nu intervenim niciodată în alegerile din vreo altă ţară”.
Anterior, Zelenski a negat categoric sugestiile că ar fi fost şantajat de omologul său american, Donald Trump, în cadrul convorbirii telefonice din luna iulie, în urma căreia Camera Reprezentanţilor a lansat o anchetă privind solicitările lui Trump adresate liderului Ucrainei în sensul compromiterii imaginii fostului vicepreşedinte Joseph Biden, candidat în scrutinul prezidenţial din 2020.
Liderul de la Kiev a adăugat că „Ucraina nu se opune” unei anchete comune cu SUA privind afacerile familiei Biden în Ucraina, relatează publicaţia The Straits Times.
Procurorul din Ucraina care a investigat iniţial suspiciunile de corupţie vizând afaceri în care era implicat şi Hunter Biden a afirmat că nu crede că acesta sau tatăl său ar fi încălcat legislaţia ucraineană.