Citând un „angajat de rang înalt al serviciilor secrete americane” sub acoperirea anonimatului, cotidianul Bild a afirmat că puternica agenţie de informaţii NSA, acuzată că a spionat convorbirile de pe telefonul mobil al cancelarului Angela Merkel, a interceptat alţi 320 de oficiali politici şi economici germani, dintre care ministrul de Interne Thomas de Maizière.
Contactată de AFP, purtătoarea de cuvânt a Consiliului de Securitate Naţională (NSC, cabinet de politică externă de la Casa Albă) a refuzat să reacţioneze pe fond la articolul Bild.
Caitlin Hayden a amintit că „preşedintele a spus clar comunităţii de informaţii că, în afara unui obiectiv de securitate naţională, noi nu supraveghem comunicaţiile şefilor de stat şi de guvern ai aliaţilor şi prietenilor noştri apropiaţi”.
Totuşi, a precizat Hayden, „agenţiile noastre de informaţii vor continua să strângă informaţii despre intenţiile guvernelor (…) din lumea întreagă, la fel cum fac şi alte ţări”.
„Nu ne scuzăm pentru că serviciile noastre sunt poate mai eficiente” decât altele, a adăugat ea, reluând elementele de limbaj ale discursului pronunţat la 17 ianuarie de preşedintele Barack Obama şi detaliind o reformă limitată a activităţilor NSA, a căror amploare a fost dezvăluită de fostul consultant Edward Snowden.
„Şefii de stat şi de guvern cu care lucrăm în strânsă legătură şi de care depindem în cadrul cooperării ar trebui să aibă încredere în faptul că noi îi tratăm ca pe nişte parteneri veritabili”, a insistat ea, asigurând că anunţurile lui Obama de luna trecută merg în acest sens.
Potrivit informaţiilor Bild, 297 de angajaţi ai NSA sunt staţionaţi în Germania pentru a spiona 320 de persoane, „în principal decidenţi politici, dar şi din domeniul economic”.
La rândul său, Hayden a reafirmat, citând discursul lui Obama din 17 ianuarie, că „activităţile noastre de informaţii sunt consacrate nevoilor de securitate naţională ale ţării noastre. Statele Unite nu recuperează informaţii pentru a asigura un avantaj competitiv companiilor americane sau sectoarelor economice americane”.