- Home
- Externe
- WASHINGTON, (08.11.2014, 21:52)
- Valentin Vidu - Mediafax
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Washingtonul anunţă eliberarea celor doi americani deţinuţi în Coreea de Nord, în urma unei misiuni secrete
Doi deţinuţi americani din Coreea de Nord au fost eliberaţi sâmbătă, în urma unei misiuni secrete la Phenian a şefului serviciilor americane de informaţii, a anunţat Guvernul Statelor Unite.
Urmărește
1654 afișări
Matthew Todd Miller şi Kenneth Bae (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Preşedintele american Barack Obama a salutat "o zi minunată", după anunţul eliberării lui Kenneth Bae şi Matthew Todd Miller, probabil ultimii americani deţinuţi în Coreea de Nord. Cele două ţări nu întreţin relaţii diplomatice.
Directorul Serviciilor Naţionale de Informaţii (DNI) James Clapper îi însoţeşte personal pe cei doi, care se aflau sâmbătă în drum către Statele Unite, a precizat Biroul directorului (ODNI) într-un comunicat.
James Clapper s-a dus în Coreea de Nord şi a angajat "în numele Statelor Unite negocieri cu Republica Populară Coreea de Nord în vederea eliberării acestor doi cetăţeni americani", a precizat Departamentul de Stat, fără să indice când a început misiunea secretă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Știi cum procedezi duminică, pe 24. Te duci la vot și cauți Trump pe buletin. Cu Nicu și Marcel rămâne cum am stabilit
-
Adrian Sârbu: Ştii cum procedezi duminică, pe 24. Te duci la vot şi cauţi Trump pe buletin. Cu Nicu şi Marcel rămâne cum am stabilit
-
Ciucă: Al doilea zbor privat plătit de Nordis pentru Ciolacu, acum la Madrid. Menţin apelul să se retragă
-
Donald Trusk avertizează că ameninţarea unui război global este „serioasă şi reală”
Eliberarea celor doi are loc după două săptămâni de la eliberarea altui american, Jeffrey Fowle. Se pare că nu mai există alţi deţinuţi americani în Coreea de Nord.
"Este o zi minunată pentru ei şi familiile lor", a exclamat preşedintele Obama, la Casa Albă, cu câteva ore înainte să plece la Beijing, unde începe un turneu asiatic.
"Suntem recunoscători, desigur, că se pot întoarce nevătămaţi", a adăugat el, fără să mulţumească Coreei de Nord, criticată dur de către Statelor Unite din cauza programului nuclear.
De asemenea, Departamentul de Stat şi-a exprimat satisfacţia faţă de faptul că "Kenneth Bae şi Matthew Todd Miller au fost eliberaţi de către Republica Populară Coreea de Nord, unde erau reţinuţi de doi ani şi, respectiv, şapte luni".
Kenneth Bae, un american de origine coreeană în vârstă de 42 de ani, care are probleme de sănătate, a fost încarcerat în noiembrie 2012 şi condamnat la 15 ani de închisoare în aprilie 2013. El a fost acuzat că este un activist creştin evanghelist care căuta să "răstoarne" Guvernul nord-coreean.
Matthew Miller, în vârstă de 24 de ani, a fost condamnat la şase ani de închisoare de către Curtea Supremă a Coreei de Nord, după ce a fost arestat în aprilie pentru că şi-a rupt viza şi a cerut azil statului stalinist.
Familia lui Kenneth Bae a implorat luni Phenianul să-l elibereze şi a îndemnat Departamentul de Stat să nu-l uite.
"Statele Unite cereau de mult timp autorităţilor nord-coreene să elibereze aceste persoane, din motive umanitare", a precizat Jennifer Psaki, o purtătoare de cuvânt a diplomaţiei americane.
- Nimic în schimb
"Suntem recunoscători Directorului Serviciilor Naţionale de Informaţii, domnul Clapper, care a negociat din partea Statelor Unite cu autorităţile nord-coreene eliberarea cetăţenilor noştri", a adăugat ea.
Cele două guverne, american şi nord-coreean, efectuează schimburi diplomatice prin intermediul Suediei.
La fel ca în cazul eliberării lui Fowle, Statele Unite au afirmat că nu au făcut nicio înţelegere pentru eliberarea celor doi bărbaţi.
"Nu s-a oferit nimic în schimb", a dat asigurări un oficial de la Departamentul de Stat.
"Însă Coreea de Nord este necesar să aleagă între a acţiona concret, a lua decizii pozitive care pot conduce la o nouă relaţie cu Statele Unite şi restul lumii, şi a lua decizii care merg în direcţia opusă conducând la o izolare şi mai mare", a spus acest diplomat.
De la arestarea celor trei americani, Washingtonul a continuat să ceară eliberarea lor, acuzând Phenianul că-i utilizează pe aceşti deţinuţi ca pe nişte ostatici politici.
În urma unor refuzuri repetate ale regimului nord-coreean de a negocia cu americanii, eliberarea, luna trecută, a lui Fowle a surprins numeroşi observatori.
"Acest lucru poate însemna că Executivul nord-coreean este dispus să exploreze posibilitatea reluării dialogului cu Statele Unite", a apreciat Paul Carroll, un expert în Coreea de Nord şi director al Programului Ploughshares Fund de la San Francisco.
Departamentul de Stat i-a îndemnat sâmbătă, din nou, pe cetăţenii americani să nu călătorească în Coreea de Nord.
Vizitele emisarilor americani au început în anii '90, în urma arestării unor americani în Coreea de Nord. Cele mai cunoscute vizite pentru aducerea unor cetăţeni sunt ale foştilor preşedinţi Bill Clinton şi Jimmy Carter.
Citeşte şi:
Phenianul a anulat vizita unui emisar american care urma să negocieze eliberarea lui Kenneth Bae
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: Donald Tusk, premierul Poloniei, avertizează că amenințarea unui Al Treilea Război Mondial este „serioasă și reală”
Citește pe www.zf.ro: Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Intră România în Schengen din ianuarie? Momentul decisiv ar putea fi reprezentat de discuția de la Budapesta
Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Cine este antreprenoarea care a revoluţionat industria textilă cu afacerea sa? Ea a renunţat la jobul pe care il avea, pentru a se implica într-un proiect pe care îl creştea de mai multă vreme
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
PROSPORT.RO
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a întrerupt și emisia la TV'
CANCAN.RO
Cod roșu de viscol și ninsori abundente în România, emis de meteorologii de la Severe Weather Alert
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe