Zece ani de la atentatele din 11 septembrie 2001: Obama s-a recules la New York, la locul atacurilor - VIDEO

Ceremonia de comemorare a celor aproximativ 3.000 de victime ale atentatelor teroriste din 11 septembrie a început, duminică, la New York, în apropiere de locul unde au avut loc atacurile împotriva turnurilor gemene ale World Trade Center, în prezenţa preşedinţilor Obama şi Bush.

Urmărește
990 afișări
Imaginea articolului Zece ani de la atentatele din 11 septembrie 2001: Obama s-a recules la New York, la locul atacurilor - VIDEO

Zece ani de la atentatele din 11 septembrie 2001: Obama s-a recules la New York, la locul atacurilor (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Ceremonia s-a încheiat duminică după-amiază la New York, după citirea numelor celor aproximativ 3.000 de dispăruţi în această tragedie.

Ceremonia, la care au asistat preşedinţii Barack Obama şi George W. Bush, într-un rar gest de unitate, a durat patru ore şi 44 de minute la World Trade Center, în reconstrucţie.

Aceasta a fost rezervată familiilor, dar un ecran mare a fost instalat în apropiere, permiţându-le trecătorilor să participe la ceremonia de reculegere.

Numeroase familii au mers apoi la Memorialul 11 septembrie, deschis duminică după cinci ani de lucrări.

În acest spaţiu de trei hectare plantat cu stejari, două bazine imense, săpate pe locul unde se înălţau odinioară turnurile gemene, poartă numele gravate în bronz ale victimelor de la 11 septembrie, dar şi pe cele ale celor şase persoane care au murit în primul atentat împotriva WTC din 1993, în total 2.983 de nume.

Numeroase familii mângâiau duminică numele gravate şi lăsau trandafiri şi mici drapele americane.

Un număr de 2.753 de persoane au fost ucise la New York la 11 septembrie 2001. În cazul a 1.000 dintre ele nu a fost găsită nicio urmă, nici ADN, făcând ca simbolul acestor nume gravate să fie şi mai puternic pentru familiile lor.

Barack Obama s-a recules la New York, la locul atentatelor

Obama, însoţit de predecesorul său George W. Bush şi de soţiile lor, s-a recules în faţa fântânilor care marchează locul unde se ridicau turnurile gemene distruse de avioanele de linie deturnate de Al-Qaida.

El a salutat ulterior membrii familiilor victimelor atacurilor şi pe oficialii locali, între care primarul oraşului New York, Michael Bloomberg.

Cuplul prezidenţial, care a plecat din Washington duminică dimineaţă, este aşteptat cu puţin timp înainte de prânz la Shanksville (Pennsylvania, est), unde s-a prăbuşit zborul 93 al United Airlines deturnat de Al-Qaida, după care se va întoarce la Washington, la ora 15.15, când va merge la Pentagon, ultimul loc al atentatelor comise în urmă cu zece ani şi soldate cu moartea a aproximativ 3.000 de persoane.

Începând cu ora 20.00, preşedintele urmează să asiste la un "concert pentru speranţă" la Kennedy Center din Washington şi să rostească un discurs.

Sâmbătă, Obama a afirmat că "în cele din urmă s-a făcut dreptate" cu moartea lui Osama ben Laden, la 2 mai într-o operaţiune a unui comando american în Pakistan, şi că ţara sa nu se va pleca în faţa ameninţării, în momentul în care autorităţile invocă ameninţarea "credibilă" dar "neconfirmată" cu atentate planificate de Al-Qaida la acest sfârşit de săptămână.

"În prezent, America este puternică şi Al-Qaida este pe calea înfrângerii", a declarat el în alocuţiunea sa săptămânală.

"Chiar dacă revenim asupra acestor ultimi zece ani care au fost dificili, trebuie să ne întoarcem către viitorul pe care îl vom construi împreună. Acest lucru înseamnă că trebuie să rămânem puternici şi încrezători în faţa oricărei ameninţări", a afirmat el.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici