Zelenski afirmă că Rusia a folosit o rachetă nord-coreeană în atacul asupra Kievului

Armata rusă a folosit o rachetă nord-coreeană în atacul de noaptea trecută asupra Kievului, în urma căruia un tată şi fiul acestuia au murit, afirmă preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Urmărește
556 afișări
Imaginea articolului Zelenski afirmă că Rusia a folosit o rachetă nord-coreeană în atacul asupra Kievului

Zelenski afirmă că Rusia a folosit o rachetă nord-coreeană în atacul asupra Kievului

În cadrul unei postări pe platforma X, Volodimir Zelenski a anunţat că informaţiile preliminare sugerează că Rusia a folosit o rachetă nord-coreeană în atac.

„Experţii pirotehnicieni încă lucrează pentru a determina datele exacte privind această rachetă", a scris el pe X.

Acesta a transmis condoleanţe membrilor familiei bărbatului de 35 de ani şi a fiului său de 4 ani, care au murit în urma atacului din noaptea de sâmbătă spre duminică în regiunea Kievului, notează Sky News.

„Pentru a opri cu adevărat teroarea rusă, avem nevoie nu numai de un scut aerian complet care să ne poată proteja toate oraşele şi comunităţile, ci şi de decizii ferme din partea partenerilor noştri - decizii care vor ridica restricţiile asupra acţiunilor noastre defensive", se arată în postarea făcută de liderul de la Kiev pe platforma X.

Preşedintele Volodimir Zelenski a afirmat că forţele Moscovei au lansat peste 30 de rachete şi 800 de bombe aeriene ghidate asupra Ucrainei în ultima săptămână.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici