- Home
- Externe
- ATENA, (06.07.2015, 00:25)
- Mihai Draghici
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
REFERENDUM ISTORIC. Rezultate oficiale parţiale: 61% dintre greci au respins măsurile creditorilor internaţionali/Tsipras: "Grecia se va întoarce la masa de negocieri" - LIVE TEXT
Cetăţenii greci au votat în proporţie de 61,28% împotriva măsurilor propuse de creditorii internaţionali, 38,72% pronunţându-se în favoarea acestora, conform rezultatelor oficiale parţiale.
Urmărește
14947 afișări
Premierul de extremă-stânga al Greciei, Alexis Tsipras (Imagine: Hepta/Mediafax Foto)
Potrivit rezultatelor anunţate după numărarea a 94,73 la sută din voturi, 61,28% dintre alegători au respins măsurile economice propuse de Grupul Bruxelles, iar 38,72% s-au pronunţat în favoarea acestora.
Prezenţa la urne a fost de 62,51%.
UPDATE Tsipras: Grecia se va întoarce la masa de negocieri
Premierul grec Alexis Tsipras le-a mulţumit duminică seara grecilor pentru respingerea propunerilor creditorilor internaţionali, precizând că referendumul pe care l-a iniţiat se înscrie în cadrul european şi nu reprezintă o ruptură între Grecia şi UE, relatează Le Monde în pagina electronică.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Tu sau eu n-am vrut să fim Președinți. Descoperim că a fost cu ghinion
-
Adrian Sârbu: Tu sau eu n-am vrut să fim Preşedinţi. Descoperim că a fost cu ghinion
-
PNL o susţine pe Elena Lasconi în turul doi al alegerilor prezidenţiale
-
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între Elena Lasconi şi Marcel Ciolacu / Călin Georgescu pe primul loc cu 22,94%
"Începând de mâine, Grecia se va întoarce la masa de negocieri", a anunţat Tsipras după anunţarea rezultatelor parţiale care indică o victorie a taberei antiausteritate în referendumul din Grecia.
"Prima noastră prioritatea va fi de a reface funcţionarea sistemului bancar şi de a readuce stabilitatea economică", a afirmat el.
Alexis Tsipras a purtat, duminică seara, după închiderea urnelor, o conversaţie telefonică pe tema referendumului din Grecia cu preşedintele francez Francois Hollande.
UPDATE Referendumul organizat în Grecia pe tema măsurilor economice va fi validat
Prezenţa la urne în referendumul organizat în Grecia pe tema măsurilor economice a depăşit nivelul de 40 la sută, astfel că plebiscitul va fi validat, anunţă Ministerul de Interne de la Atena. Rezultate oficiale parţiale sunt aşteptate după ora 21.00.
Aproximativ 9,8 milioane de greci au fost chemaţi duminică la urne pentru a se pronunţa asupra măsurilor economice propuse de Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.
Potrivit Ministerului grec de Interne, prezenţa la urne a fost peste 40 la sută, pragul necesar pentru validarea plebiscitului.
UPDATE Sondajele de opinie indică un uşor avans al oponenţilor măsurilor de propuse de creditori
Sondajele de opinie efectuate cu ocazia referendumului organizat în Grecia indică un avans uşor al oponenţilor măsurilor propuse de creditori, informează presa de la Atena.
Potrivit unui sondaj al Institutului GPO realizat pentru postul tv Mega, 51,5 % dintre greci au votat împotriva măsurilor propuse de Grupul Bruxelles, iar 48,5% în favoarea acestora.
Un alt sondaj, realizat de Institutul MRB, oferă taberei care se opune măsurilor economice un scor cuprins între 50,1% şi 54%, în timp ce tabăra favorabilă reformelor este creditată cu 46% - 49,9%.
Al treilea sondaj, prezentat de Institutul Metron, arată că 52% dintre greci au votat negativ, iar 48% afirmativ.
Rezultate oficiale parţiale sunt aşteptate după ora 21.00.
UPDATE Preşedintele Greciei: "Indiferent de rezultat, avem obligaţia de a merge înainte"
Preşedintele Greciei, Prokopis Pavlopoulos, a lansat un apel la unitate în societatea greacă indiferent de rezultatul referendumului pe tema situaţiei economice.
"Această zi aparţine în totalitate cetăţenilor. Ei sunt chemaţi să voteze în conformitate cu propriile conştiinţe şi ghidaţi de cele mai bune interese ale naţiunii, pentru viitorul ţării şi al poporului", a declarat Prokopis Pavlopoulos, potrivit cotidianului The Telegraph.
"Indiferent de rezultatul referendumului, avem obligaţia de a merge înainte, începând de mâine, într-o unitate absolută. Aşa au făcut predecesorii noştri în momentele cruciale cruciale ale istoriei şi aceasta este obligaţia noastră astăzi. Vom merge înainte împreună", a insistat preşedintele ţării.
UPDATE Guvernul Alexis Tsipras mobilizează armata pentru menţinerea ordinii publice după referendum
Guvernul Greciei a elaborat un plan secret de securitate care prevede mobilizarea armatei în principalele oraşe, începând de duminică seară, dacă se vor înregistra violenţe după sfârşitul referendumului pe tema măsurilor de austeritate.
Potrivit publicaţiei Sunday Times, planul secret - Nemesis - prevede mobilizarea unor patrule militare pe străzile marilor oraşe începând de duminică de la ora 19.00, când se va încheia referendumul pe tema situaţiei economice.
Armata Greciei evită de mult timp să se implice în politică, astfel că mobilizarea militarilor pentru menţinerea ordinii este o situaţie extrem de sensibilă într-o ţară în care au avut loc, de-a lungul timpului, numeroase lovituri de stat militare.
În afară de militari, 2.000 de agenţi de poliţie au primit ordinul de a proteja sediile marilor bănci din Atena şi Salonic, în contextul stării de nervozitate a cetăţenilor, care au limite la extragerea banilor de la bancomate.
UPDATE Ministru naţionalist grec: Băncile au fost închise de opoziţie
Ministrul grec al Apărării, politicianul de extremă-dreapta Panagiotis Kammenos, a declarat duminică, după ce a votat la Atena, că "poporul trebuie să decidă", afirmând că băncile au fost închise "de opoziţie", informează La Repubblica.
"Lumea nu trebuie să se teamă de poporul grec", a declarat Kammenos, care este ministru al Apărării şi liderul partidului de extremă-dreapta Grecii Independenţi. Formaţiunea radicală a format Guvernul împreună cu partidul de extremă-stânga Syriza, condus de premierul Alexis Tsipras.
"Bancomatele? Au fost închise de opoziţie", a acuzat Kammenos, sugerând că în spatele închiderii băncilor greci ar fi o manevră internaţională inspirată de opoziţia de centru-dreapta şi centru-stânga.
UPDATE Varoufakis îşi nuanţează afirmaţiile: "Democraţia şi moneda euro sunt compatibile"
"Moneda unică şi democraţia sunt compatibile", a declarat Yanis Varoufakis după ce a votat împreună cu tatăl său în Faliro, o suburbie a Atenei.
"Este o sărbătoare a democraţiei. În ultimii cinci ani, eşecurile enorme ale Eurogrupului au generat ultimatumuri la care poporul grec nu a putut răspunde. Astăzi, poporul grec poate da un răspuns", a spus Varoufakis.
UPDATE Alexis Tsipras a votat la referendum, îndemnând grecii să îşi ia destinul în propriile mâini
Premierul de extremă-stânga al Greciei, Alexis Tsipras, a votat, duminică dimineaţă, în referendumul pe tema reformelor economice, îndemnând grecii să îşi ia "destinul" în propriile mâini, informează site-ul cotidianului Ekathimerini.
"Nimeni nu poate ignora mesajul de hotărâre al unui popor care îşi ia destinul în propriile mâini", a declarat Tsipras după ce a votat la o secţie din Atena.
Potrivit unor surse citate de BBC News online, Tsipras a intrat în secţia de votare pe o uşă secundară, separat de oamenii de rând.
UPDATE Referendumul considerat esenţial pentru menţinerea Greciei în zona euro a început
Secţiile de votare s-au deschis, duminică dimineaţă, în Grecia, în cadrul referendumului care ar putea fi esenţial pentru râmânerea ţării în zona euro.
Peste opt milioane de greci sunt chemaţi la urne pentru a se pronunţa clar în favoarea sau împotriva condiţiilor propuse de creditorii internaţionali pentru continuarea programului de asistenţă financiară.
Plebiscitul a început la ora 7.00 (7.00, ora României) şi va se încheia la ora 19.00 (19.00, ora României), primele rezultate fiind aşteptate după ora 21.00.
Ultimele sondaje de opinie, realizate vineri, arată că 44,8 la sută dintre greci sunt favorabili continuării măsurilor de austeritate, în timp ce 43,4 se pronunţă împotrivă. Alţi 11,8 la sută dintre alăgători sunt nehotărâţi.
Premierul de extremă-stânga al Greciei, Alexis Tsipras, a decis organizarea unui referendum prin care grecii să decidă dacă acceptă măsurile de austeritate propuse de creditorii ţării. Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional nu vor lua nicio decizie privind situaţia din Grecia înainte de referendumul programat duminică. Programul de asistenţă financiară în valoare de 240 de miliarde de euro, din care Grecia mai are de primit 7,2 miliarde de euro, s-a încheiat marţi, aceeaşi zi în care statul elen trebuia să facă plata către FMI.
Ministrul elen al Finanţelor, Yannis Varoufakis, a pledat pentru respingerea condiţiilor creditorilor, acuzând de "terorism" Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.
Grecia are o datorie totală de peste 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către ţări din zona euro şi către FMI, iar 8,7% către Banca Centrală Europeană (BCE).
Începând de la 1 iulie Grecia este, tehnic, în incapacitate de plăţi. Actuala situaţie nu este o premieră pentru Grecia, dar ar putea fi cea mai gravă din istoria ţării. În 2012, economia Greciei a fost în incapacitate de plăţi tehnică, restructurând o datorie suverană de 124 de miliarde de euro. La acea vreme, Grecia a fost salvată de creditorii europeni. Acum, Grecia riscă să nu poată plăti deloc datoria de 323 de miliarde de euro, iar şansele unei intervenţii europene sunt minime. Deocamdată, Grecia nu va intra oficial în incapacitate de plăţi doar pentru că Fondul Monetar Internaţional oferă unei ţări aflate în default tehnic o lună până la constatarea oficială a situaţiei. Practic însă, pieţele financiare vor considera Grecia ca fiind o economie insolventă. Grecia deţine recordul privind amploarea unei incapacităţi de plată a datoriei suverane, iar banca Lehman Brothers, la capitolul insolvenţei unei companii (600 miliarde dolari/538 miliarde euro) în anul 2008.
Citeşte şi:
Martin Schulz: Grecia va trebui să părăsească zona euro dacă măsurile creditorilor vor fi respinse
Citeşte şi:
BalkanInsight: Referendumul din Grecia evidenţiază polarizarea accentuată a societăţii elene
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: PNL o susține oficial pe Elena Lasconi în turul II, anunță Ilie Bolojan
Citește pe www.zf.ro: Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Citește și: Martin Schulz: Grecia va trebui să părăsească zona euro dacă măsurile creditorilor vor fi respinse
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie
Cine este tânărul din România care a preluat conducerea imperiului de sute de milioane de euro construit de tatăl său
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
PROSPORT.RO
Ce înseamnă Clubul de la Roma, din care a făcut parte Călin Georgescu. Cu ce se ocupă această organizație, de fapt
CANCAN.RO
Cine e misteriosul bogătaș BOGPR care a făcut campania independentului Călin Georgescu: Regele TikTok-ului dă sute de mii de € la maneliști și nu vrea să i se dezvăluie chipul. Imagini în premieră absolută!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe