Prima pagină » Justiţie » Doctoriţele de la Spitalul Pantelimon au fost eliberate. Curtea de Apel Bucureşti a admis contestaţia acestora

Doctoriţele de la Spitalul Pantelimon au fost eliberate. Curtea de Apel Bucureşti a admis contestaţia acestora

Curtea de Apel Bucureşti a admis marţi contestaţia doctoriţelor Maria Alexandra Miron şi Mirela Păiuş şi s-a dispus punerea în libertate a acestora.
Doctoriţele de la Spitalul Pantelimon au fost eliberate. Curtea de Apel Bucureşti a admis contestaţia acestora
Laura Buciu
20 aug. 2024, 17:11, Social

Doctoriţele Maria Alexandra Miron şi Mirela Păiuş au fostmulat contestaţie faţă de măsura arestului preventiv decisă de Tribunalul Bucureşti.

„S-a admis contestaţia inculpaţilor şi s-a dispus punerea în libertate a acestora”, este decizia de marţi a Curţii de Apel Bucureşti.

Maria Alexandra Miron este acuzată de omor calificat şi tentativă la omor calificat, iar Mirela Păiuş este acuzată de omor calificat, ambele cu premeditare.

Cele două doctoriţe de la ATI „Pantelimon” se află în arest preventiv din 8 august în dosarul privind decesele suspecte de la secţia ATI a Spitalului Slinic de Urgenţă „Sf. Pantelimon”.