Marile parcuri din Sectorul 6 se transformă în cinematografe în aer liber

  • Marile parcuri din Sectorul 6 se transformă, în luna august, în cinematografe în aer liber, cu acces gratuit. 32 de pelicule celebre, unele de Oscar, vor rula pe ecrane gigant, seară de seară, în câte o locaţie
  • Startul filmelor sub stele va fi dat în Piaţeta Favorit.
Urmărește
6164 afișări
Imaginea articolului Marile parcuri din Sectorul 6 se transformă în cinematografe în aer liber

Sursa foto: Facebook / Primăria Sectorului 6

„Veste bună pentru cinefilii de toate vârstele. În perioada 8 august – 8 septembrie 2024 are loc un maraton al filmelor. Începe <Cinema sub Stele>, un eveniment cu acces gratuit, organizat de Primăria Sectorului 6. Piaţeta Favorit, Parcul Drumul Taberei, Parcul Liniei, Parcul Crângaşi şi Parcul Marin Preda se transformă, rând pe rând, în cinematografe în aer liber. Pe ecrane uriaşe, vor rula filme de toate genurile, pentru toate gusturile şi vârstele, de la animaţie şi comedii, până la aventură, acţiune, dramă, SF. Filmele încep seara, de la ora 20.30, când se mai răcoreşte afară. Spectatorii le urmăresc de pe sute de pufuri colorate, aşezate pe iarbă, sau de pe scaune şi băncuţe, toate puse la dispoziţie de organizatori. Cine doreşte, poate să-şi aducă păturica de acasă”, anunţă Primăria Sectorului 6.

Cinefilii pot aduce rechizite şi jucării pentru copiii defavorizaţi din Sectorul 6. Magazinul caritabil SocialXchange amenajează, în fiecare seară de „Cinema sub Stele”, un punct de colectare, unde se strâng caiete, ghiozdane, instrumente de scris, dispozitive electronice şi orice fel de articole şcolare nefolosite sau rămase din anii trecuţi. Donaţiile sunt colectate transparent şi eficient, urmând să fie redistribuite celor care au nevoie, înainte de începerea şcolii.

Cinema sub Stele debutează, anul acesta, în proaspăt inaugurata Piaţetă Favorit, un loc special conceput pentru evenimente culturale şi artistice în comunitate. „Staţionează ” aici 4 seri, apoi se mută câte o săptămână în câte un parc din sector.
Ca şi anul trecut, în Parcul Drumul Taberei, de luni până joi filmele pot fi văzute de la amfiteatru, iar pe timpul weekend-ului atât de la amfiteatru, cât şi de pe lac, din bărci şi hidrobiciclete oferite gratuit de la debarcader (cu o oră înainte de începerea filmului, pe principiul „primul venit primul servit). Astfel, aici, în ultimele trei seri, filmele rulează de pe două ecrane simultan: unul îndreptat spre amfiteatru, altul spre lac.

Printre filme sunt programate anul acesta se numără Good Will Hunting, Naufragiatul, Misiune imposibilă, Prinde-mă, dacă poţi!, Forrest Gump, Închisoarea îngerilor şi Regele Arthur.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici