A murit Marcian Bleahu, unul dintre cei mai mari speologi români

Marcian Bleahu, unul dintre cei mai mari speologi români, fost ministru al Mediului în anii 1990, membru de onoare al Academiei Române, a murit la vârsta de 95 de ani, marţi dimineaţă, în locuinţa sa din Bucureşti, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii familiei.

Urmărește
7778 afișări
Imaginea articolului A murit Marcian Bleahu, unul dintre cei mai mari speologi români

Marcian Bleahu, unul dintre cei mai mari speologi români, a murit la vârsta de 95 de ani

Înmormântarea va avea loc joi, la ora 11.00, la Cimitirul Bellu Catolic din Bucureşti, potrivit familiei.

Marcian Bleahu este considerat unul dintre pionierii speologiei româneşti, contribuind semnificativ la dezvoltarea acestui domeniu, dar şi la popularizarea ecologiei. Totodată, a contribuit la dezvoltarea teoriilor tectonicii globale.

Marcian Bleahu a fost, de asemenea, scriitor şi politician, iar, anul trecut, acesta a fost ales membru de onoare al Academiei Române, în Secţia de Ştiinţe Geonomice.

Născut pe 14 martie 1924, la Braşov, Marcian David Bleahu a absolvit, în 1949, Facultatea de Ştiinţe, Universitatea Bucureşti, iar, în 1974, a obţinut doctoratul cu o lucrare despre geologia şi morfologia carstului şi a peşterilor, la Universitatea din Cluj-Napoca.

A lucrat la Catedra de Geologie din cadrul Universităţii Bucureşti, în perioada 1949 - 1961, dar a fost înlăturat din învăţământ pe criterii politice şi şi-a reluat activitatea universitară după 1989, când a înfiinţat Universitatea Ecologică, fiind numit decan al Facultăţii de Ştiinţele Naturii, devenită ulterior Facultatea de Ecologie.

Între anii 1949 - 1994, a fost geolog, cercetător şi a ocupat diverse poziţii de conducere, inclusiv director, la Institutul Geologic al României.

Între anii 1949 - 1952 a condus serviciul de geologie la lucrările Canalului Dunăre - Marea Neagră, iar, în 1953 a condus cercetările geologice în vederea proiectării Metroului Bucureşti.

De asemenea, între anii 1985 - 1994 a făcut parte din echipa care a înfiinţat şi condus Muzeul Naţional de Geologie din Bucureşti.

A fost senator în legislaturile 1990 - 1992 şi 1996 - 2000 din partea Mişcării Ecologiste din România, respectiv a Federaţiei Ecologiste din România şi ministru al Mediului în perioada 1991 - 1992.

De-a lungul carierei a scris peste 40 de volume şi peste o sută de lucrări ştiinţifice de specialitate.

În anul 2008 a fost decorat cu Ordinul "Steaua României" în grad de Cavaler.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici