Actorul Chris Pratt va primi titlul de bărbatul anului din partea Universităţii Harvard

Actorul Chris Pratt va primi titlul de bărbatul anului pe 2015 din partea secţiei de teatru a Universităţii Harvard, în cadrul unei ceremonii fastuoase care parodiază un obicei ce datează din secolul al XVIII-lea.

Urmărește
180 afișări
Imaginea articolului Actorul Chris Pratt va primi titlul de bărbatul anului din partea Universităţii Harvard

Actorul Chris Pratt va primi titlul de bărbatul anului din partea Universităţii Harvard (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Membrii asociaţiei Hasty Pudding Theatricals de la Harvard acordă în fiecare an titlul de femeia, respectiv bărbatul anului, unui artist care s-a remarcat nu numai la Hollywood, ci şi pe scena de teatru sau în alte domenii, informează contactmusic.com.

Clubul Hasty Pudding de la Harvard, fondat în 1795, reprezintă cea mai veche trupă de teatru de amatori din Statele Unite ale Americii.

Câştigătorii primesc o oală de budincă aurită, o tradiţie care datează din 1795, când 21 de studenţi de la Harvard au stabilit ca fiecare membru al noului club să aducă "o oală de budincă de cereale" la întâlnirile lor.

Chris Pratt, star al filmului "Gardienii galaxiei/ Guardians of the Galaxy", va fi onorat printr-o paradă care va avea loc în campusul Universităţii Harvard pe 6 februarie.

Desemnarea actorului în vârstă de 35 de ani drept bărbatul anului a avut loc la mai puţin de o săptămână după ce asociaţia Hasty Pudding Theatricals a anunţat că Amy Poehler, colega sa din distribuţia serialului de comedie "Parks and Recreation", va primi titlul de femeia anului pe 2015.

În 2014, aceste distincţii au revenit actriţei britanice Helen Mirren şi actorului american Neil Patrick Harris.

Printre câştigătorii din anii anteriori ai acestui premiu se numără actriţele Marion Cotillard, Meryl Streep, Katharine Hepburn, Elizabeth Taylor, Julia Roberts, Jodie Foster, Meg Ryan, Halle Berry, Catherine Zeta Jones, Charlize Theron, Scarlett Johansson şi actorii Kiefer Sutherland, Christophher Walken, Richard Gere, Clint Eastwood, Tom Cruise, Robert De Niro, Harrison Ford, Steven Spielberg, Anthony Hopkins, Bruce Willis şi Ben Stiller.

Americanul Chris Pratt a devenit cunoscut graţie unor roluri din televiziune, remarcându-se în serialele "O nouă viaţă/ Everwood" şi "Parks and Recreation". A făcut trecerea spre cinematografie cu roluri secundare în numeroase filme cu succes de public, precum "Wanted", "Războiul mireselor/ Bride Wars", "Moneyball: Arta de a învinge/ Moneyball", "Care-i numărul tău?/ What's Your Number?", "Misiunea: 00.30 A.M. / Zero Dark Thirty", "Filmul 43: Scandalos / Movie 43" şi "Ea/ Her", înainte de a deveni un veritabil star internaţional, în 2014, cu rolurile interpretate în superproducţiile "Marea aventură Lego/ The Lego Movie" şi "Gardienii galaxiei/ Guardians of the Galaxy". Chris Pratt va juca în următorul film din franciza "Jurassic Park", care va fi lansat pe marile ecrane în acest an. În 2014, starul american a ocupat locul al doilea în lista anuală a celor mai sexy bărbaţi în viaţă întocmită de revista People.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici