Adele şi-a cumpărat o casă luxoasă de 4 milioane de dolari, în care se va muta alături de familia sa

Cântăreaţa britanică Adele şi-a cumpărat o casă luxoasă şi confortabilă, în valoare de 4 milioane de dolari, proprietatea numărând nu mai puţin de opt camere, în Sussex, din sud-estul Angliei, informează contactmusic.com.

Urmărește
1084 afișări
Imaginea articolului Adele şi-a cumpărat o casă luxoasă de 4 milioane de dolari, în care se va muta alături de familia sa

Adele şi-a cumpărat o casă luxoasă de 4 milioane de dolari, în care se va muta alături de familia sa (Imagine: Hepta/ Arhiva Mediafax Foto)

Cântăreaţa hitului 'Hello' - care are o avere estimată la 85 de milioane de lire - alături de soţul său Simon Konecki şi fiul lor de patru ani, Angelo, s-au mutat într-un conac din secolul al XVIII-lea din East Grinstead, Sussex, din sud-estul Angliei, pentru a duce o viaţă 'normală, departe de blitz-urile' paparazzilor, şi de zgomotul Londrei.

O sursă apropiată cuplului a declarat pentru Daily Mail: 'Adele nu îşi doreşte să trăiască alături de alte vedete în Chipping Norton sau Primrose Hill. Ea a ales în mod voit cel mai retras loc la care s-a putut gând astfel încât să trăiască o viaţă normală, fără a se expune presei.'

Se pare că Adele a ales locul potrivit pentru a rămâne neobservată, un vecin al vedetei declarând că nici măcar nu a zărit-o.

Proprietatea imobiliară care are opt camere, este plasată pe un domeniu de 48 de acri, şi include o curte de tenis şi o căsuţă în copac, în timp ce casa este echipată cu şeminee uriaşe şi ginzi la vedere. Totodată, dacă prietenii cântăreţei în vârstă de 28 de ani doresc să vină să o viziteze, există mult spaţiu pentru aceştia, casa mai fiind echipată cu trei cabane pentru oaspeţi.

Adele intenţionează să petreacă mult timp în noul său cămin, aceasta mărturisind recent că este nesigură în privinţa susţinerii unor viitoare turnee. Aflată pe scenă în timpul unui concert din Noua Zeelandă, aceasta a spus: ''Să fiu în turnee nu e ceva la care mă pricep - aplauzele mă fac să mă simt puţin vulnerabilă. Nu ştiu dacă voi mai susţine turnee vreodată. Singurul motiv pentru care am acceptat să fac turnee sunteţi voi. Nu ştiu dacă mă pricep. Cea mai mare realizare a întregii mele cariere este acest turneu.''

Deşi se numără printre artiştii cu cele mai mari vânzări de discuri din toate timpurile, Adele a recunoscut în trecut că încă mai suferă de trac pe scenă. Cântăreaţa şi compozitoarea britanincă a mărturisit în 2015 că i se părea dificil să cânte pe scenă şi că era 'prea înspăimântată să încerce ceva nou.''

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici