După două spectacole senzaţionale alături de RBD, care au încântat România, Anahi va susţine un concert extraordinar la Sala Palatului, pe 13 martie de la orele 20.00.
Concertul, care are ca partener media postul TV Acasă, este parte a turneului mondial de promovare a primului album solo a lui Anahi, „Mi Delirio”, album care conţine şi single-ul cu acelaşi nume.
Telespectatorii din România au putut urmări, la postul TV Acasă, în premieră şi exclusivitate videoclipul piesei „Mi Delirio”, un videoclip şocant, în care fanii cântăreţei au descoperit o altfel de Anahi.
După ce a cucerit publicul postului Acasă în telenovelele „Rebelde” şi „RBD, familia”, Anahi revine în România, pentru prima dată ca artistă solo, într-un un concert exploziv.