Arta tăierii jamonului iberico. Povestea omului care câştigă 4000 de dolari ca să felieze celebra şuncă spaniolă

Florencio Sanchidrián este ambasadorul jamonului iberico în lume. Îl promovează la nivel mondial şi este un maestru când vine vorba de tăiat şi feliat una dintre cele mai apreciate cărnuri, relatează gustarte.ro.

Urmărește
1971 afișări
Imaginea articolului Arta tăierii jamonului iberico. Povestea omului care câştigă 4000 de dolari ca să felieze celebra şuncă spaniolă

Arta tăierii jamonului iberico. Povestea omului care câştigă 4000 de dolari ca să felieze celebra şuncă spaniolă (Imagine: Hepta)

În Spania, jobul său se numeşte cortador de jamone. Tăierea şi felierea jamonului este o profesie extrem de respectată, asta pentru că spaniolii sunt foarte mândri de acest produs, unul cheie când vine vorba de export.

Florencio Sanchidrián este faimos în toată lumea. A feliat şi apoi aranjat platouri cu iberico pentru unii dintre cei mai importanţi lideri ai planetei, între care Barack Obama, premierii Italiei sau Marii Britanii sau regele Spaniei. Iar pentru asta primeşte 4.000 de dolari, notează finedininglovers.com.

Are 30 de ani de experienţă şi spune că acest loc de muncă presupune mult mai mult decât o mână sigură şi un cuţit ascuţit: “Trebuie să cunoşti cu adevărat produsul, din interior, să-i simţi aromele, de asemenea, să ştii zona de unde provine, rasa sau cum au fost hrăniţi şi crescuţi porcii. Înainte de a tăia o bucată de şuncă, trebuie să verifici toate etichetele, pentru că ele îţi oferă informaţiile de care ai nevoie despre carnea respectivă—de la locul unde a fost crescut porcul, până la temperatura aerului şi umiditate. În plus, un bun cortador de jamones trebuie să ştie cum să manevreze şunca, iar când o serveşte, să-i ajute pe oameni să-i descopere adevăratele arome.“

Despre profesia sa, Florencio mai spune că este una autentică şi o artă. În fiecare zi învăţ ceva nou. Această şuncă are viaţă, are arome, produce emoţii, explică el.

Florencio Sanchidrián predă secretele acestei meserii la şcolile prestigioase de gastronomie din Spania, potrivit gustarte.ro.

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici