Acest studiu a relevat faptul că locuinţele australienilor au crescut, în medie, cu 10% în ultimul deceniu şi au ajuns la o suprafaţă medie de 214,6 metri pătraţi – de trei ori mai mare decât suprafaţa medie a unei locuinţe din Marea Britanie.
În schimb, suprafaţa medie a locuinţelor construite în trimestrul al treilea al acestui an a fost de 201,5 metri pătraţi, în scădere faţă de 212 metri pătraţi (2008), Statele Unite înregistrând astfel prima micşorare a suprafeţei medii a locuinţelor americane din ultimul deceniu, fiind pusă pe seama recesiunii mondiale.
În Europa, Danemarca are cele mai mari locuinţe, termen care include casele şi apartamentele, cu o suprafaţă medie de 137 de metri pătraţi, urmată de Grecia (126 mp) şi Olanda (115,5 mp).
Locuinţele din Marea Britanie sunt cele mai mici din Europa, cu o suprafaţă medie de 76 de metri pătraţi.
Potrivit Australian Bureau of Statistic, creşterea suprafeţei medii a locuinţelor din Australia a fost însoţită şi de o creştere demografică. Numărul mediu al persoanelor dintr-o familie australiană a crescut de la 2,51 la 2,56, aceasta fiind prima creştere de acest fel din ultima sută de ani.