Prima pagină » Life-Inedit » Borat s-a căsătorit în secret cu Isla Fisher

Borat s-a căsătorit în secret cu Isla Fisher

Actorul britanic Sacha Baron Cohen şi iubita lui, actriţa australiană Isla Fisher, s-au căsătorit, la Paris, în cadrul unei ceremonii private, informează femalefirst.co.uk.
Borat s-a căsătorit în secret cu Isla Fisher
22 mart. 2010, 14:52, Life-Inedit

Potrivit presei britanice, Sacha Baron Cohen şi Isla Fisher s-au căsătorit în urmă cu o săptămână, pe 15 martie, în cadrul unei ceremonii tradiţionale evreieşti, la care au participat doar familiile şi prietenii apropiaţi ai cuplului.

Cei doi actori s-au cunoscut în 2002 şi s-au logodit în urmă cu şase ani.

În presa britanică a circulat în această iarnă zvonul potrivit căruia Sacha Baron Cohen şi Isla Fisher s-ar fi căsătorit pe 10 februarie, însă agenţii lor de presă au infirmat această informaţie, declarând că ei au participat pur şi simplu la o sărbătoare evreiască.

Însă de această dată, Isla Fisher, care în urmă cu doi ani a născut-o pe Olive, primul copil al cuplului, a confirmat că nunta a avut loc. Într-un e-mail trimis unor prieteni şi ajuns ulterior în presă, Isla Fisher a scris: „Am făcut-o! Ne-am căsătorit! A fost de departe cea mai frumoasă zi din viaţa mea şi mi-aţi lipsit în atât de multe momente frumoase. M-am gândit mereu la voi în timpul ceremoniei, însă Sacha şi cu mine ne-am dorit o nuntă mică şi intimă”.

Actorul Sacha Baron Cohen a devenit celebru datorită personajului Ali G dar şi filmului „Borat! – Învăţături din America pentru ca toată naţia Kazahstanului să profite”, un fals documentar despre un jurnalist kazah care pleacă să descopere Statele Unite. Baron Cohen a primit pentru acest rol un Glob de Aur, în 2007. „Borat”, lansat de 20th Century Fox în noiembrie 2006, a avut încasări de 261 de milioane de dolari în lumea întreagă şi a obţinut o nominalizare la ediţia din 2007 a premiilor Oscar, la categoria „cel mai bun scenariu adaptat”. În 2009, actorul britanic a deţinut rolul principal în controversata comedie burlescă „Brüno”.

Isla Fisher este o actriţă australiană care a debutat în serialul de televiziune „Home and Away”, remarcându-se apoi în mai multe comedii romantice precum „Wedding Crashers/ Spărgătorii de nunţi” (2005), „Hot Rod/ Rod, Regele Cascadorilor” (2007), „Definitely, Maybe/ Desigur…poate că…” (2008) şi „Confessions of a Shopaholic/ Mă dau în vânt după cumpărături” (2009).