- Home
- Life-Inedit
- LOS ANGELES, (13.10.2011, 10:54)
- Laura Mitran ,
Britney Spears se alătură celebrităţilor cu 10 milioane de fani pe Twitter
Cântăreaţa Britney Spears s-a alăturat celebrităţilor care au atins numărul de 10 milioane de fani pe Twitter, fiind astfel în compania a doar cinci alte vedete, printre care se numără Lady Gaga şi Justin Bieber.

Britney Spears (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Astfel, Spears este cea de-a şasea celebritate care ajunge să aibă 10 milioane de fani în reţeaua de microblogging, după Lady Gaga, Justin Bieber, Kim Kardashian, Katy Perry şi preşedintele american Barack Obama, informează contactmusic.com.
Lady Gaga are cei mai mulţi fani - 14,4 milioane -, fiind urmată, cu un milion de fani mai puţin, de Bieber.
Cântăreţele Shakira, Taylor Swift şi Rihanna vor ajunge probabil şi ele la 10 milioane de fani utilizatori de Twitter până la sfârşitul anului.
Britney Spears a fost, între anii 2000 şi 2005, cântăreaţa cel mai bine plătită din lume. Artista americană şi-a lansat pe 25 martie cel de-al şaptelea album de studio, intitulat "Femme Fatale". La sfârşitul lunii august, cântăreaţa a câştigat trofeul pentru cel mai bun videoclip pop, pentru "Till the World Ends", la gala MTV Video Music Awards.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe