- Home
- Life-Inedit
- LOS ANGELES, (01.04.2015, 10:45)
- Florin Badescu
Cântăreaţa Joni Mitchell, internată de urgenţă într-un spital din Los Angeles
Cântăreaţa Joni Mitchell, una dintre figurile de legendă ale industriei muzicale din era Woodstock, a fost internată marţi într-o clinică din Los Angeles, după ce şi-a pierdut cunoştinţa în reşedinţa ei din acelaşi oraş, se afirmă într-un mesaj publicat pe site-ul artistei, informează Reuters.
Urmărește
158 afișări
Cântăreaţa Joni Mitchell (Imagine: Captură)
Potrivit aceluiaşi text, artista, ajunsă între timp la vârsta de 71 de ani, se simte bine şi este optimistă. Ea şi-a recăpătat cunoştinţa în ambulanţa ce o transporta spre spitalul din Los Angeles în care a fost internată.
Joni Mitchell va efectua o serie de analize şi teste medicale în secţia de terapie intensivă a acelei clinici, dar este conştientă şi optimistă.
Detalii despre afecţiunea de care suferă celebra cântăreaţă şi despre natura acestei urgenţe medicale nu au fost date publicităţii.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Marinescu, despre cazurile de gripă: Antiviralul este medicamentul care te ridică din pat
-
Criza de la Şantierul Naval Mangalia. BNS: DAMEN renunţă la acţiuni, statul român are drept de preempţiune
-
Curtea Penală Internaţională condamnă sancţiunile SUA şi promite să continue să „facă dreptate”
Potrivit site-ului TMZ.com, Joni Mitchell a fost transportată la spital după ce serviciile de urgenţe au primit un apel telefonic din vila ei din Los Angeles în care apelantul vorbea despre o femeie care şi-a pierdut cunoştinţa.
Joni Mitchell, al cărui nume real este Roberta Joan Anderson, s-a născut pe 7 noiembrie 1943 în oraşul Ford Macleod din provincia canadiană Alberta. Muziciană şi pictoriţă, a lucrat mai întâi la Toronto şi pe coasta de vest a Canadei şi a fost asociată la mijlocul anilor 1960 cu scena folk din New York, înainte de a descoperi noi orizonturi muzicale în anii 1970, cochetând progresiv cu muzica rock şi apoi cu jazz-ul. Joni Mitchell a devenit, de asemenea, una dintre cele mai respectate şi mai apreciate compozitoare de la sfârşitul secolului al XX-lea, iar albumele sale au fost recompensate cu opt premii Grammy şi s-au vândut în milioane de copii. Versurile ei sunt apreciate pentru poezia lor melodică şi abordează teme umaniste, precum idealuri sociale şi ecologice, care se întrepătrund cu numeroase sentimente personale, marcate de romantism, perplexitate, dezamăgire şi bucurie.
Cântăreaţa a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame în 1997 şi a rămas cunoscută graţie unei serii de albume care au influenţat muzica de la sfârşitul anilor '60 şi '70, precum "Clouds", "Ladies of the Canyon" şi "Blue".
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Taxă de la 740 de lei pentru această categorie de șoferi! Inspecția RAR, polița RCA și ITP sunt obligatorii
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe