CÂT DE MIC poate să fie? Cel mai scund bărbat din lume se află în Nepal - GALERIE FOTO

Un nepalez în vârstă de 72 de ani a primit din partea reprezentanţilor Cărţii Recordurilor titlul de cel mai mic bărbat din lume, având o înălţime de 54,6 centimetri.

Urmărește
4385 afișări
Imaginea articolului CÂT DE MIC poate să fie? Cel mai scund bărbat din lume se află în Nepal - GALERIE FOTO

CÂT DE MIC poate să fie? Cel mai scund bărbat din lume se află în Nepal (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Chandra Bahadur Dangi are o înălţime de 54,6 centimetri, cu 5,3 centimetri mai puţin decât filipinezul Junrey Balawing, care a fost desemnat, în iunie anul trecut, cel mai mic bărbat din lume.

"Dacă are cu adevărat 72 de ani, este de departe cea mai în vârstă persoană care să fie desemnată drept cel mai mic om din lume de la crearea Cărţii Recordurilor, în urmă cu 57 de ani", a declarat redactorul-şef al publicaţiei, Craig Glenday.

GALRIE FOTO

TITLURILE ZILEI

Chandra Bahadur Dangi nu este doar cel mai mic bărbat din lume, ci şi cea mai mică persoană din lume. Cel care a deţinut acest record înainte, cu o înălţime de 57 de centimetri, Gul Mohammed, a murit la 40 de ani, în 1997.

Dangi cântăreşte 12 kilograme şi a declarat pentru AFP că recunoaşterea mondială de care are parte va recompensa, într-un fel, anii de suferinţă pe care i-a trăit.

Rămas orfan la 12 ani, acesta era dus de membrii familiei sale la diferite bâlciuri şi prezentat ca o curiozitate. Dangi se ocupă cu producerea materialelor din cânepă şi a ieşit din satul său, situat într-o zonă foarte săracă a Nepalului, la 350 de kilometri de Kathmandu, doar de câteva ori.

Chandra Bahadur Dangi a venit pentru prima dată în viaţă în Kathmandu la ceremonia de decernare a titlului oferit de Guinness. "Vreau să vizitez multe ţări străine şi să cunosc oameni din toată lumea", a declarat el.

Khangendra Thapa Magar, un alt nepalez care a deţinut anterior titlul de cel mai mic bărbat din lume, a vizitat mai multe ţări din Europa şi Statele Unite ale Americii. De asemenea, acesta a apărut pe afişele care promovau Nepalul în rândul turiştilor.

Nu se cunoaşte motivul ştiinţific pentru care unii oameni au o înălţime atât de mică, dar mulţi dintre ei au fost diagnosticaţi cu nanism.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici