Ce fac acum concurenţii de la "MasterChef"

Foştii concurenţi ai celui de-al doilea sezon al emisiunii "MasterChef", difuzată la Pro TV, au început deja să-şi transforme pasiunea într-un stil de viaţă, împărţindu-se între cursuri de bucătari, slujbe noi şi evenimente culinare, informează televiziunea.

Urmărește
1251 afișări
Imaginea articolului Ce fac acum concurenţii de la "MasterChef"

Ce fac acum concurenţii de la "MasterChef"

După ce şi-au făcut ucenicia în pretenţioasa bucătărie de la "MasterChef", concurenţii celui de-al doilea sezon al show-ului de la Pro TV au început deja să îşi transforme pasiunea într-un stil de viaţă.

În marea finală, Aida şi Alex, câştigătorii primelor două locuri, au primit şi câte un curs de şase zile la Academia Barilla din Italia, astfel că amândoi abia aşteaptă să descopere secretele acestei bucătării.

Până atunci, Aida Parascan, câştigătoarea "MasterChef", s-a întors deja în România, unde va sta până la sfârşitul verii, şi pune umărul la deschiderea unui restaurant în Buzău: "E un proiect foarte frumos, eu mă ocup de proiectarea bucătăriei, instruirea personalului din bucătărie şi conceperea unui meniu", spune Aida, care are numeroase propuneri de a colabora cu restaurante din toată ţara. "E cea mai mare realizare a mea pe plan profesional. E o onoare că am avut posibilitatea să fiu acolo, alături de profesionişti şi să îmi demonstrez atât mie, cât şi celorlalţi că o femeie poate mult. Deocamdată am decis să stau în România pe toată perioada verii. Vreau să studiez mai mult, dar să fac şi practică. Mi-ar plăcea să fac un turneu culinar prin ţară, sunt convinsă că voi reuşi", mai spune Aida.

După ce s-au împrietenit la "MasterChef", Alex, Nini, Mihai şi Victor au ţinut legătura şi chiar au mers împreună la evenimente culinare. Aşa se face că, săptămâna trecută, jucătoarele de la echipa feminină de baschet U Cluj au avut bucuria să mânânce preparate făcute de nişte "MasterChefi". Alex Hora, Nini, Mihai Toader şi Bogdan Roman s-au organizat în aşa fel încât să pună la cale un festin în aer liber: "Am gătit în aer liber, într-un cadru mirific. Meniul a fost un bogracs la ceaun, pui Shanghai, salata vietnameză, pulpe de pui şi aripioare marinate la grătar cu sos de usturoi şi desert zabaione. Ne-am amintit de cantonamentul de la 'MasterChef' cu drag, retrăiam efectiv starea de acolo", povesteşte Alex.

Victor Nemes a avut ideea de a-şi lua colegii la un eveniment de gătit chiar la grădiniţa unde merge băieţelul său. I-a chemat pe bunii săi prieteni de la "MasterChef" Nini, Mihai, Alex, dar şi pe Mimi Nicolae, câştigătoarea locului al doilea în primul sezon al show-ului de la Pro TV, la Cultural Celebration Day, un eveniment care serbează diversitatea culturală. "Noi am reprezentat România", povesteşte Victor. "Am gătit legume la grătar, piept de pui umplut cu spanac, muguri de pin şi mozzarella, dar şi friptură la grătar. Am gătit pentru copiii de la grădiniţă, iar reacţia lor când ne-au văzut a fost de-a dreptul emoţionantă. Aproape că nu mai apucam să gătim pentru că roiau toţi în jurul nostru, ne cereau autografe şi doreau să facem poze", mai spune pilotul de la "MasterChef".

Şi pentru Traian Galleguillos experienţa show-ului de la Pro TV a fost decisivă: imediat după încheierea filmărilor, acesta a urmat cursuri de bucătar şi chef, şi-a luat diploma şi s-a şi angajat în bucătăria restaurantului Escargot Bistro.

La fel a făcut şi Maria Secrieriu, care semnează meniul în restaurantul Rococo Bistro & Lounge: "Am reuşit să pun pe picioare o frumoasă colaborare, într-o locaţie şic, unde vă aştept pe toţi cu mare drag să gustaţi din preparatele mele. Şi mi-aş mai dori să pot pleca prin ţară, într-un turneu marca 'MasterChef', împreună cu câţiva colegi, în aşa fel încât toată lumea să poată degusta preparate unice", a mai spus Maria.

Vlad Mureşan, somelierul de la "MasterChef", îşi continuă în paralel cu activitatea sa şi pasiunea pentru gătit. Recent, acesta a fost invitat să le găteasca preparate delicioase copiilor de la grădiniţa Ţăndărică din Cluj. "Am acceptat cu drag invitaţia de a găti alături de copii, de a le arăta felul în care se transformă ingredientele, de a le povesti câte ceva despre drumul de la ingredientul în stare primă şi până la produsul final, de a le transmite plăcerea de a găti", spune Vlad. Acesta este de părere că echilibrul alimentar este cea mai bună soluţie în educarea gastronomică a celor mici, astfel că dorinţa sa a fost în primul rând să le arate copiilor faptul că mâncărurile lor preferate, dar de multe ori interzise, pot să fie sănătoase: "De aceea am gătit pizza cu ei, dar numai cu legume, limonadă şi spumă de căpşuni. A găti împreună cu copiii e un exemplu al felului în care viaţa mea a început să se schimbe după 'MasterChef'. Cu siguranţă că nu m-aş fi simţit în largul meu să accept o astfel de invitaţie acum câteva luni, dar 'MasterChef' mi-a adus mai multă încredere în mine, depăşirea unor bariere mentale, precum şi punerea în practică a unor dorinţe".

Şi Maria Pop s-a dedicat atelierelor culinare cu copii, mai ales că experienţa de mămică o ajută în conceperea de meniuri speciale pentru cei mici. "Ideea atelierului de gătit pentru copii a venit din pasiune, m-am gândit că şi copiii mei se joacă cu lingurile de lemn, cu oalele, cu vasele", povesteşte Maria. "Şi mi-am zis să facem şi noi în Baia Mare, ţinând cont că în România sunt aproximativ 3 ateliere de acest gen. Surpriza a fost să vină dublul numărului de copii anunţaţi iniţial şi i-am primit pe toţi. Şi aşa am gătit alături de 100 de copii. Am gătit 'pizza magică', pentru că este un produs pe care îl mănâncă orice copil. Mi-am adus aminte de copilăria mea, când eram înnebunită după pizza, aş fi mancat non-stop, în fiecare zi. Am zis că e magică, deoarece e gatită de copii şi acest lucru o face magică. Aş repeta această experienţă oricând şi mi s-a propus chiar să mai facem ateliere şi cu prăjituri", mai spune aceasta încântată.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici