Chinezoaică suspectată de furtul unui diamant, operată la Bangkok pentru recuperarea nestematei

O chinezoiacă suspectată că a furat un diamant în valoare de aproape 300.000 de dolari în capitala thailandeză Bangkok, a fost supusă unei proceduri medicale în urma căreia piatra preţioasă i-a fost scoasă din intestine, au anunţat oficiali thailandezi luni, relatează BBC News online.

Urmărește
487 afișări
Imaginea articolului Chinezoaică suspectată de furtul unui diamant, operată la Bangkok pentru recuperarea nestematei

Chinezoaică suspectată de furtul unui diamant, operată la Bangkok pentru recuperarea nestematei (Imagine: Publimedia/Shutterstock)

Femeia a înghiţit diamantul cu scopul de a-l scoate ilegal din ţară.

Ea a furat joi diamantul de şase carate, pe care l-ar fi înlocuit cu unul fals, la un târg de bijuterii.

Însă a fost depistată în înregistrări ale unor camere de securitate de la târg, iar ulterior a fost arestată pe Aeroportul Suvarnabhumi din Bangkok.

Femeia a fost identificată ca fiind Jiang Chuliang, în vârstă de 39 de ani, potrivit unui ofiţer de rang înalt din cadrul poliţiei thailandeze, Sanit Mahataworn, citat de DPA.

TITLURILE ZILEI

Un bărbat care călătorea împreună cu ea a fost, de asemenea, arestat, potrivit postului britanic.

Poliţia a anunţat că femeia a negat iniţial orice implicare, dar o radiografie a arătat că diamantul se afla în corpul ei.

După ce mai întâi i s-au administrat laxative, fără rezultat, piatra preţioasă a fost extrasă din corpul femeii printr-o colonoscopie.

Sanit Mahathavorn a declarat, citat de ziarul Bangkok Post, că procedura a durat aproximativ 12 minute, iar femeia se afla în recuperare la spital.

Diamantul urma să fie înapoiat proprietarului, iar Jiang Chuliang să fie predată poliţiei după perioada de recuperare, potrivit DPA.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici