Christian Grey spune propria lui poveste de dragoste în noul volum al scriitoarei E. L. James

Scriitoarea E. L. James prezintă publicului o nouă perspectivă asupra poveştii de dragoste dintre Christian Grey şi Anastasia Steele, care a încântat milioane de cititori din întreaga lume, în volumul "Grey", publicat recent în colecţia "Eroscop" a editurii Trei.

Urmărește
9105 afișări
Imaginea articolului Christian Grey spune propria lui poveste de dragoste în noul volum al scriitoarei E. L. James

Christian Grey spune propria lui poveste de dragoste în noul volum al scriitoarei E. L. James (Foto: Hepta / Mediafax Foto)

"Confesiunea sinceră a lui Christian Grey îi conferă celebrei poveşti o notă masculină, pasională şi mult mai sexy. Ana, aşa cum o vede Christian, este seducătoare, inteligentă şi plină de erotism. Mai realist şi mai picant decât tot ce a scris E. L. James înainte, Grey a meritat aşteptarea. Le dă celor trei volume anterioare o savoare binemeritată", a scris Daily Express.

Traducerea din limba engleză a cărţii a fost realizată de Oana Duşmănescu.

Christian Grey controlează totul în jurul său. Lumea lui este ordonată, disciplinată şi pustie, până în ziua în care Anastasia Steele îşi face apariţia în biroul său. Christian încearcă s-o uite, dar devine subjugat de emoţii pe care nu le poate înţelege şi cărora nu le poate rezista. Spre deosebire de toate femeile pe care Christian le-a cunoscut vreodată, timida şi naiva Ana pare să vadă dincolo de omul de afaceri genial şi de stilul său de viaţă luxos până în adâncul inimii sale rănite şi reci.

Relaţia lui cu Ana va alunga oare coşmarurile din copilărie care-l bântuie în fiecare noapte? Sau dorinţele sale sexuale întunecate, nevoia excesivă de control şi dispreţul faţă de sine care-i umplu sufletul o vor alunga pe această fată şi vor distruge speranţa fragilă pe care ea i-o oferă?

"Acest nou roman, împreună cu trilogia şi adaptarea cinematografică, scot la iveală fanteziile femeilor, ceea ce nu poate fi decât un lucru bun", a scris The Mail on Sunday.

După ce a lucrat 25 de ani în televiziune, E. L. James a hotărât să-şi urmeze visul din copilărie, acela de a scrie poveşti de care oamenii să se îndrăgostească. Rezultatul a fost senzualul roman "Cincizeci de umbre ale lui Grey" şi cele două continuări ale sale, "Cincizeci de umbre întunecate" şi "Cincizeci de umbre descătuşate", o trilogie care a înregistrat vânzări de peste 125 de milioane de exemplare şi a fost tradusă în 52 de limbi.

În 2012, E. L. James a fost inclusă în lista celebrei realizatoare TV Barbara Walters "Ten Most Fascinating People of the Year", în lista "Most Influential People in the World" a publicaţiei Time şi a fost numită "Person of the Year" de Publishers Weekly. De asemenea, "Cincizeci de umbre ale lui Grey" a rămas pe lista de bestselleruri New York Times 133 de săptămâni consecutiv.

E. L. James locuieşte la Londra cu soţul ei, romancierul şi scenaristul Niall Leonard, şi cei doi fii ai lor. Continuă să scrie romane şi, de asemenea, să lucreze la adaptările cinematografice pentru "Cincizeci de umbre întunecate" şi "Cincizeci de umbre descătuşate".

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici