Christina Aguilera va lansa un nou parfum

Cântăreaţa americană Christina Aguilera va lansa în curând un nou parfum, care se va numi Secret Potion, pentru care a realizat deja imaginile şi înregistrările video ce vor fi incluse în noua campanie publicitară, informează contactmusic.com.

Urmărește
59 afișări
Imaginea articolului Christina Aguilera va lansa un nou parfum

Christina Aguilera va lansa un nou parfum (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Artista americană - care a lansat deja parfumurile Christina Aguilera, Christina Aguilera by Night şi Royal Desire - a participat, la sfârşitul săptămânii trecute, la o sesiune foto pentru a realiza imaginile ce vor fi utilizate în campania de promovare a viitorului parfum. La acea şedinţă foto a participat şi Max, fiul în vârstă de trei ani al cântăreţei.

"El (Max, n.r.) se simţea prea bine, iar ea a vrut să aibă grijă de el şi a vrut să petreacă ziua împreună. Ea încearcă să petreacă cât mai mult timp cu el atunci când munceşte. Max şi-a adus jucăriile şi s-a jucat cu maşinuţele lui în timp ce ea făcea acele fotografii", a declarat o sursă pentru revista Life & Style.

Precedentele parfumuri lansate de Christina Aguilera au fost inspirate de pasiunea mamei sale pentru miresmele "senzuale".

"Când eram mică, obişnuiam să mă joc cu toate parfumurile mamei mele de pe măsuţa ei de toaletă. Îi plăceau parfumurile senzuale", a declarat cântăreaţa.

Aguilera, care a devenit celebră cu hitul "Genie in a Bottle", a câştigat patru premii Grammy, un Latin Grammy şi a vândut peste 46 de milioane de albume pe plan mondial.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici